O statuie a prinţesei Diana va fi inaugurată la Londra, după 20 de ani de la accidentul de la Paris în care şi-a pierdut viaţa, a transmis purtătorul de cuvânt al casei regale, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Statuia comomorativă a fost comandată de prinţii William şi Harry, fiii Prinţesei de Wales, iar aceasta va fi amplasată în faţa reşedinţei oficiale de la Londra. 

Diana, prima soţie a prinţului Charles, a murit pe 31 august 1997, după ce limuzina în care se afla alături de iubitul său, Dodi al-Fayed, s-a izbit de un parapet într-un pasaj din Paris.

”Au trecut 20 de ani de la moartea mamei noastre şi este momentul să recunoaştem printr-o statuie influenţa pozitivă pe care ea a avut-o asupra Marii Britanii şi a lumii”, a transmis prinţul William, acum în vârstă de 34 de ani.

Cei doi prinţi au convocat un comitet care să îi sfătuiască privind alegerea sculptorului şi a strângerii de fonduri pentru a plăti statuia, care va fi amplasată în grădina Palatului Kensington.

Lucrul la statuie va începe curând şi este avut în vedere ca aceasta să fie inaugurată până la sfârşitul anului.

Primul monument dedicat prinţesei Diana a fost inaugurat în 2004, în Hyde Park, şi este vorba despre o fântână cu o lungime de 210 metri. Ea a fost închisă de mai multe ori de la inaugurare, pentru că a fost ”prost concepută şi executată”.

Prinţul William a anunţat la începutul acestei luni că se va muta din reşedinţa aflată în estul Londrei la Palatul Kensington, împreună cu soţia sa, Kate, şi cei doi copii, George şi Charlotte, pentru a se concentra asupra îndatoririlor regale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.