O sculptură ce reprezintă un cap de cal, furată în urmă cu 160 de ani, a fost returnată Vechiului Palat de Vară din China şi este prima astfel de lucrare înapoiată locului de provenienţă, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta este una dintre cele 12 faimoase sculpturi din bronz care reprezintă capete de animale ce au fost furate de la Beijing de trupele britanice şi franceze care au invadat China în Al Doilea Război al Opiului.

Mai mult de jumătate dintre piese au fost deja găsite şi returnate Chinei, dar, în prezent, se află expuse în alte muzee. Cinci sculpturi încă lipsesc.

Capul de cal a fost donat Guvernului chinez anul trecut de magnatul Stanley Ho, care l-a cumpărat în 2007, la o licitaţie Sotheby's din Hong Kong, pentru 8,9 milioane de dolari.

Guvernul a petrecut apoi un an reamenajând un templu pe terenul Vechiului Palat de Vară şi l-a transformat într-un sală de expoziţii, potrivit agenţiei de stat Xinhua.

Cele 12 sculpturi care reprezintă zodiacul chinezesc se aflau cândva pe o clepsidră în grădina regală a Palatului.

De-a lungul anilor, colecţionari de artă şi companii au cumpărat lucrările şi le-au înapoiat Chinei. Cinci dintre ele încă sunt dispărute.

Yuanmingyuan, cunoscut drept Vechiul Palat de Vară, a fost construit în anii 1700 şi este considerat cel mai frumos palat din ţară.

Când trupele britanice şi franceze au invadat China, în 1860, terenurile Palatului şi clădirile au fost jefuite şi incendiate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.