O nouă carte ilustrată pentru copii scrisă de Stephen Hawking urmează să fie publicată la şase ani de la moartea fizicianului teoretician, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„You and the Universe” (Tu şi universul), scrisă de fiica regretatului profesor, Lucy Hawking, şi ilustrată de Xin Li, va „inspira copiii să pună întrebări importante despre Pământ şi cosmos”, potrivit editurii Puffin.

Cartea este o adaptare a mesajului postum al lui Hawking de Ziua Pământului 2020, care a fost iniţial transmis spre cea mai apropiată gaură neagră cunoscută în iunie 2018, după slujba sa de comemorare. Bazându-se pe cuvintele lui Hawking, cartea se va concentra pe rezolvarea marilor provocări, pe rolul ştiinţei şi al tehnologiei şi pe viitorul omenirii. 

„You and the Universe” este o carte plină de imaginaţie şi incluzivă, care dă viaţă muncii extraordinare a tatălui meu în domeniul ştiinţei pentru cititorii de toate vârstele”, a declarat Lucy Hawking într-un comunicat. „Combinaţia dintre cuvintele tatălui meu şi imaginile uimitoare ale lui Xin îi va captiva pe cei mai tineri oameni de ştiinţă şi le va stârni curiozitatea faţă de universul pe care îl locuim”.

Stephen Hawking, care a murit în martie 2018, a publicat în timpul vieţii o serie de cărţi de succes, printre care „A Brief History of Time”. De asemenea, a colaborat cu fiica sa la o serie de cărţi pentru copii, începând cu „George's Secret Key to the Universe”, publicată în 2007.

Ultimul mesaj al lui Hawking, care a fost transmis de la o antenă de satelit a Agenţiei Spaţiale Europene din Cebreros, Spania, a îndemnat oamenii să lucreze împreună şi să dea dovadă de „toleranţă şi respect”. Mesajul a fost narat de Hawking şi a fost acompaniat de muzica compozitorului grec Vangelis.

„Această carte specială a cuvintelor lui Stephen, explicate perfect pentru tinerii cititori” îi va „inspira pe copiii de pretutindeni să privească în sus şi să se minuneze de lumea din jurul lor”, a declarat Ruth Knowles, director editorial la Puffin. Cartea ilustrată urmează să fie publicată la 26 martie 2024.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.