Muzeul Naţional de Artă al României a fost vizitat în 2023 de un număr record de persoane, cu 70.000 mai multe faţă de anul 2022, respectiv peste 217.000, a anunţat, duminică, managerul instituţiei Călin Stegerean, la inaugurarea Galeriei de Artă Decorativă Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La acest număr se adaufă vizitatorii pe care nu i-am contorizat şi care au participat la multiplele manifestări care s-au desfăşurat în alte spaţii decât cele expoziţionale", a precizat directorul MNAR. 

"Cred că este o dovadă vie a faptului că patrimoniul naţional, pentru că majoritatea expoziţiilor pe care le-am avut în 2023 au fost realizate cu piese din patrimoniul muzeului şi piese aparţinând patrimoniului naţional, aceste expoziţii au  atras publicul într-un număr atât de mare şi cred că acest lucru trebuie să infirme acele prezumţii că tot ceea ce este extraordinar vine pe alte căi. Nu. Avem resurse extraordinare pe care trebuie să le valorificăm şi faptul că avem aceste piese cred că reprezintă un motiv de mândrie naţională", a mai spus Stegerean, duminică, la inaugurarea Galeriei de Artă Decorativă Europeană. 

Doar în luna decembrie, MNAR a fost vizitat de 24.369 de oameni.

Una dintre cele mai vizitate expoziţii, anul trecut, la MNAR, a fost „Nicolae Grigorescu, pictor al ethosului românesc”, deschisă între 15 mai - 24 septembrie. Peste 10.000 de oameni au văzut expoziţia care a marcat 185 de ani de la naşterea pictorului. 

Expoziţia a cuprins peste 120 de lucrări de pictură din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României, multe dintre acestea, de mari dimensiuni, fiind expuse foarte rar sau prezentate acum pentru prima dată publicului în urma restaurării la care au fost supuse, anunţă instituţia. Acestor lucrări li s/au adăugat din colecţia Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” veşminte ţărăneşti şi obiecte cu caracter decorativ precum şi 83 de fotografii realizate în timpul cercetărilor realizate între 1925-1936 de echipa profesorului Dimitrie Gusti în localităţi rurale din România. 

Muzeul Naţional de Artă al României deschide pentru public, de Ziua Culturii Naţionale, Galeria de Artă Decorativă Europeană, o expoziţie permanentă unică în peisajul cultural românesc, care oferă publicului acces la o colecţie impresionantă de aproximativ 400 de piese de tapiserie şi mobilier, artă decorativă din ceramică, sticlă şi metal. Având o suprafaţă de peste 400 mp, Galeria de Artă Decorativă Europeană are şase săli.

Luni, sediul central al MNAR (Calea Victoriei 49-53) va fi deschis între orele 10.00-18.00, publicul având ocazia să viziteze gratuit Galeria de Artă Decorativă Europeană, Spaţiile Istorice, Galeria de Artă Europeană şi Galeria Naţională. Accesul în Galeria de Artă Decorativă Europeană se face prin intrarea A2, etajul 3, Calea Victoriei 49-53, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.