Art Safari revine în această toamnă cu o ediţie de cinci stele: o expoziţie de muzică celestă, povestea oraşului nocturn, dar şi genţi legendare purtate de staruri şi superstaruri. Noul sezon are loc în perioada 29 septembrie-14 ianuarie, la Palatul Dacia-România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Stars Edition! Viaţa de noapte", o expoziţie curatoriată de Adrian Majuru, director al Muzeului Municipiului Bucureşti, partener strategic al Art Safari, va surprinde iubitorii de artă prin poveştile neştiute ale oraşului nocturn. Iar Madrigalul o să vă încânte prin numeroase poveşti spuse prin intermediul experienţelor multisenzoriale. Art Safari colaborează pentru a doua oară cu Victoria & Albert Museum, Londra, şi aduce în faţa publicului o expoziţie de design care va fi pe placul tuturor pasionaţilor de modă şi lifestyle!”, spune Ioana Ciocan, CEO Art Safari şi comisar al României la Bienala de Artă de la Veneţia.

„Pe mai multe voci. O expoziţie de muzică celestă”, curator: Emil Pantelimon, realizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de Madrigal, scenografie: Vladimir Turturică

Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” se mută pentru 3 luni în Palatul Dacia-România, la Art Safari. 16 spaţii vibrante, 60 de costume, 70 de discuri, informaţii inedite şi experienţe muzicale interactive şi senzoriale, o adevărată istorie afectivă colectivă a Crăciunului românesc, politică şi societate, sunet, culoare şi miros – totul privit prin ochii şi experienţa celor 60 de ani de Madrigal.

Publicul este invitat să descopere cum un mic ansamblu cameral creat în anii comunismului cu studenţi ai Conservatorului bucureştean a devenit unul dintre cele mai puternice şi mai importante branduri culturale ale României şi propune astăzi cea mai importantă reformă a educaţiei culturale: Cantus Mundi.
Cum poate un cor să fie numitor comun între preşedintele Nixon şi bebeluşii care se vor naşte? Ce legătură există între minele din Valea Jiului, mobilierul de lux exportat de România în perioada comunistă şi Corul Madrigal? Ştiai că vocea desenează sau că spectacolele au miros? Răspunsurile, la Art Safari Stars Edition.

„Viaţa de noapte”, curator: Adrian Majuru, realizată în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer şi Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici

De la teama de întuneric, resimţită de omenire încă de la începutul istoriei, la îmblânzirea deplină a fricii prin tehnologie şi viaţa de noapte. În ultimele generaţii, omul a dat nopţii un nou conţinut. Oraşul a fost instrumentul de remodelare nocturnă a etologiei, preocupărilor, imaginarului, credinţelor noastre.

„O nesfârşită confruntare dintre dorinţele comportamentului ascuns şi iubitor de întuneric (lumea criminalilor, hoţilor, inadaptaţilor sociali, adică tot ceea ce diurnul încearcă să vindece) şi prelungirea unor preocupări cotidiene, pentru care diurnul nu mai oferă suficient timp. Aici ne referim la unele profesii, legate inclusiv de industria loisir-ului”, afirmă Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti, curatorul expoziţiei.

Piese din colecţiile Institutului Naţional de Medicină Legală «dr.Mina Minovici» şi ale Institutului de Antropologie Francisc Rainer-Academia Română vor fi expuse public ȋn premieră, alături de cele oferite de Muzeul Municipiului Bucureşti.

“Bags: Inside Out”, curator: dr. Lucia Savi, asistent curator: Jessica Harpley, expoziţie realizată în parteneriat cu Victoria & Albert Museum, Londra, design de expoziţie: Diana Nicolaie

De la obiect de necesitate la simbol al luxului şi statutului, de la rucsacuri şi genţi de livrare până la poşete Birkin sau valize Louis Vuitton, „Bags: Inside Out” explorează stilul, funcţionalitatea şi designul accesoriului suprem.

Expoziţia de design istoric, realizată în colaborare cu Victoria and Albert Museum, Londra, prezintă aproximativ 300 de obiecte: de la poşete minuscule ţinute în vârful degetului până la cufere de călătorie luxoase, din secolul al XVI-lea până în prezent. Designul de expoziţie este semnat de Diana Nicolaie, designer de interior, şi prezintă dincolo de show-ul oferit de genţi, un spectacol al volumetriilor şi materialelor.

“Love Stories”, curator: Lucy Peltz, expoziţie realizată în parteneriat cu National Portrait Gallery, Londra

Peste 100 de capodopere de Andy Warhol, Man Ray, Van Dyck sau David Hockney mai pot fi văzute în premieră în inima Bucureştiului, la cererea publicului, până pe 1 octombrie, de joi până duminică, între 12:00 şi 21:00. Portretele oferă o incursiune în intimitatea celor mai faimoase cupluri ale tuturor timpurilor, din secolul al XVI-lea până în prezent: Victoria şi David Beckham, Yoko Ono şi John Lennon, Harry şi Meghan Markle, Prinţesa Diana şi Prinţul Charles, Linda şi Paul McCartney, Salvador şi Gala Dalí.

„Love Stories” cuprinde şi o secţiune românească cu lucrări semnate de artişti români, printre care un portret al Principesei Elisabeta semnat de Nicolae Grigorescu, dar şi corespondenţa de dragoste dintre Constantin Brâncuşi şi una din marile sale iubiri, dansatoarea Florence Meyer. De asemenea, instalaţia Anei Bănică, o artistă complexă şi una dintre cele mai sincere povestitoare ale iubirii, „ A+B şi câteodată C”, prezintă povestea unui cuplu, în 868 de ipostaze.

Şi copiii sunt aşteptaţi la atelierele de creaţie şi tururile ghidate personalizate, în cadrul Art Safari Kinder.

Program Art Safari (29 septembrie-14 ianuarie 2023)

• Joi-duminică – 12:00-21.00 (ultima intrare - 20:30); Night Tours – în fiecare vineri şi sâmbătă 22:00-1:00 (experienţe speciale de vizitare cu ghidaj în toate expoziţiile şi prosecco; se intră la ora 22:00)
• Bilete: artsafari.ro sau direct de la intrare
• Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, Bucureşti

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.