Muzeul Ţăranului, în plin proces de reamenajare a expoziţiei permanente, după mai bine de şase ani de lucrări de restructurare a clădirii monument istoric, împlineşte 32 de ani de la refondare.
În ziua de 5 februarie 1990, Muzeul de la Şosea devenea Muzeul Ţăranului Român. Continuator al Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială înfiinţat la 13 iulie 1906, a devenit cunoscut pentru colecţiile sale formate din peste 100.000 de obiecte, dar şi pentru abordarea inedită a lumii ţăranului român sau pentru numeroasele evenimente găzduite.
Muzeul deţine, în prezent, colecţii de ceramică, port popular, ţesături pentru interior, lemn, mobile, feronerie, scoarţe, iar în curte a fost strămutată în 1992 o biserică din lemn, monument istoric din secolul al XVIII-lea.
Clădirea, ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din tradiţia brâncovenească, dispusă în forma incintelor de tip monastic, este declarată monument istoric.
Muzeul Ţăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Viziunea primului său director, Horia Bernea, l-a poziţionat ca primul muzeu de autor din România şi un loc favorabil afirmării individualităţilor. „Vom studia satul, omul actual, ţăranul aşa cum este - declara Bernea -, dar vom înţelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, modelul’ - satul tradiţional”. Deschis la prefaceri şi la „timpul prezent”, până la a fi scandalos pentru mai mulţi muzeografi ai acelor ani, Muzeul Ţăranului Român ţinea să păstreze o ancorare fermă şi permanentă în acest „model” arhetipal.
Numele muzeului poate induce, astfel, în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viaţa şi creaţia comunităţilor ţărăneşti din anumite zone şi epoci determinate ale ţării, ci despre un spaţiu muzeal al unei spiritualităţi atemporale, de care iniţiatorii săi au fost, în mod evident, îndrăgostiţi şi pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală.
Această viziune mai degrabă universalistă, decât particular etnografică a adus, de fapt, marea recunoaştere internaţională din anul 1996: premiul EMYA pentru „muzeul european al anului”.
Pe de altă parte, prin expoziţiile temporare şi colecţiile sale vechi, dar şi recente, prin târgurile sale deja tradiţionale şi promovarea „produselor ţăranului român”, prin activităţile sale cu copiii şi, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acţiunilor sale culturale (lansări de carte şi dezbateri, concerte şi filme antropologice, colocvii şi seri culturale etc.) Muzeul Naţional al Ţăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
