Muzeul Naţional de Artă al României prezintă piesa de teatru ”Fugato Labile: Camille Claudel”, dedicată muzei sculptorului Auguste Rodin, pe 21 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Auditorium. Intrarea este liberă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În conexiune cu expunerea temporară în Galeria de Artă Europeană a operei de artă ”Sculptorul Rodin pictând”, de Camille Claudel (1 martie - 4 iunie) în cadrul programului de conferinţe Opere în prim plan, Muzeul Naţional de Artă al României prezintă o piesă de teatru dedicată vieţii şi operei sculptoriţei franceze menită a pune în valoare personalitatea unei artiste mai puţin cunoscute pe scena artistică modernă.

Piesa de teatru va arăta publicului o perspectivă actuală asupra biografiei şi creaţiei sculptoriţei, într-o perioadă în care opera ei este recuperată la nivel internaţional prin expoziţii temporare şi cataloage dedicate, evenimente care au culminat recent cu deschiderea unui muzeu închinat lui Camille Claudel la Paris.

”Camille Claudel. Femeia artist cunoscută mai mult pentru relaţia ei cu Rodin (căruia i-a fost elevă, confidentă, amantă şi muză) şi-a depăşit timpul şi a fost dată uitării chiar de oamenii cei mai apropiaţi ei. Un destin remarcabil, atât prin forţa cu care a pătruns şi a reuşit în lumea artistică, cât şi prin tragismul care i-a marcat sfârşitul. Paul Claudel fratele ei mai mic, spunea că ar fi fost înzestrată cu toate darurile; considerată genială, inteligentă, cultivată, de o frumuseţe izbitoare - a fost dăruită acestei lumi pentru a revela frumosul. Camille Claudel a adus sculptura într-un punct în care echilibrul sfida zborul. Nu a fost însă lăsată să zboare. Nu o permiteau prejudecăţile timpului, Nu se cădea, Nu era voie… Camille Claudel a luptat cu fiecare Nu al timpului ei... devenind ea însăşi un Nu, refuzând să mai lucreze, să mai existe. A trebuit să treacă aproape un secol pentru a se i se recunoaşte geniul“ declară regizoarea piesei, Liana Ceterchi.

Anul acesta este centenarul Auguste Rodin, iar MNAR participă cu sculptura ”Somnul”, de Constantin Brâncuşi, la expoziţia ”Rodin. L’exposition du centenaire”, organizată la Grand Palais, până pe 31 iulie.

Camille Claudel (8 december 1864 - 19 cctober 1943) a fost sculptoriţă şi graficiană de origine franceză. A murit într-un spital pentru bolnavi mintal, recunoscută mai târziu pentru originalitatea operei sale. A fost sora mai mare a poetului şi diplomatului Paul Claudel, şi ucenica, iubita şi muza lui Auguste Rodin. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.