Valer Daniel Breaz, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a fost prezent marţi în Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, unde şi-a prezentat obiectivele şi priorităţile mandatului său. El a precizat că bugetul MCIN este în curs de conturare şi a asigurat că va fi „mai mare” decât cel din 2018, a vorbit despre decizii şi proiecte pe care doreşte să le demareze, între care întâlnirea cu proprietarii operei de artă „Cuminţenia Pământului”, construirea unei săli polivalente - subiect abordat de cel puţin patru miniştri dinaintea lui -, şi publicarea unor scriitori clasici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Al patrulea ministru al Culturii în ultimii doi ani, Valer Daniel Breaz a fost însoţit de secretarul de stat Ion-Ardeal Ieremia.

Ministrul a citit priorităţile si obiectivele trecute în planul de guvernare şi a spus că, în primul rând, se va concentra pe preluarea preşedinţiei Consiliului European. El a precizat că s-a întâlnit cu omologul austriac săptămâna trecută.

Convergenţă, siguranţă, valori comune europene sunt câteva dintre punctele urmărite.

„Un concept expoziţional va fi amplasat la Bruxelles, în 12 spaţii, din 7 ianuarie. El a fost asumat înainte ca eu să preiau portofoliul. În cel mai scurt timp, va fi transportat la Bruxelles şi vor începe amplasarea şi montarea lui”.

Pe perioada celor 6 luni de preşedinţie a CE, el a precizat că va vrea să închidă un dosar referitor la o propunere de regulament prin care să se stabilească normele privind exercitarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe aplicabile anumitor transmisii online ale unor televiziuni şi radio.

„Dosarul se află în lucru, mai sunt câteva lucruri care trebuie negociate şi sperăm să îl închidem pe perioada preşedinţiei”.

Un altul priveşte programul Europa Creativă 2021-2027. „Vom fi o preşedinţie de tranziţie a legislaturilor de la Parlamentul European. Un subiect important va fi summitul din 9 mai de la Sibiu. Poate reprezenta un pas important spre consolidarea unui proiect european viabil”.
O chestiune importantă, a spus Breaz, pe care statul o va susţine este legată de „dezinformarea online - aceste fake news, extrem de dăunătoare indiferent din ce punct de vedere le privim. Nu neapărat politic. Cei care promovează aceste lucruri ar trebui să fie mai responsabili”.

Patrimoniul cultural va fi şi el susţinut de România la nivel european şi naţional, inclusiv prin programul Europa Creativă.

Ministrul a mai anunţat că, pe 16 aprilie, la Bucureşti va avea loc o reuniune a ministrilor Culturii din Europa.

Instituţiile subordonate ministerului

„Am făcut deja o analiză după câteva discuţii cu directori din ţară de la teatre, opere, pentru a vedea o situaţie actuală şi un mod de gândire a unui manager de astfel de instituţii”, a declarat Breaz.

În ianuarie, el vrea să aibă o întâlnire la nivel naţional cu toţi managerii, pentru a face o analiză SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats).

„Îmi doresc ca toate aceste instituţii să devină , pe cât posibil, aducătoare de profit. Cheltuirea banilor publici trebuie făcută cu maxim de discernământ”.

Breaz a mai prezicat că a avut deja discuţii cu managementul unor instituţii precum Coresi şi RADEF, care au „anumite probleme” şi s-a arătat încrezător că „toate acestea pot fi aduse, printr-un management de calitate, pe o linie de plutire”.

„Pot să implementez un management eficient”, a subliniat ministrul Culturii.

Legat de Biblioteca Naţională a României, el a spus: „Şi această instituţie se poate gestiona mult, mult mai bine. Am avut chiar ieri o discuţie cu managementul de acolo”.

Noul ministru s-a declarat deschis către orice sfat pe care membrii Comisiei i l-ar putea da.

Proiecte

Valer Daniel Breaz doreşte să continue sau să demareze proiecte precum „Cetăţile dacice” – „este nevoie de o investiţie cât mai urgentă, în primul rând, pentru a reuşi o conservare, pe urmă, să reuşim să le includem într-un circuit turistic”; „infrastructură culturală”, „Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2021” (statul asigură peste 25% pentru finanţarea acestui proiect); „Publicarea scriitorilor clasici”, prin Coresi; MNAR – „Încercăm să găsim o soluţie. Din câte ştiu, în proporţie de 40% muzeul s-a transformat într-un depozit şi va trebui să găsim o soluţie”; MNIR – „aceeaşi poveste”; „Restaurarea caselor memoriale a artizanilor Marii Uniri”; „Construirea unei săli polivalente cu 15.000 de locuri”.

„Am început discuţiile cu sindicatele şi vom căuta să îmbunătăţim condiţiile de lucru pentru funcţionarii publici”, a adăugat Breaz. În plus, el a spus că va fi mediator între sindicate şi conducerea Muzeului Naţional de Istorie a României.

Pentru News.ro, ministrul a declarat că primul pas după prelungirea termenului de restituire a banilor donaţi pentru „Cuminţenia Pământului” va fi de a se întâlni cu proprietarii sculpturii lui Constantin Brâncuşi, fără a preciza o dată sau o perioadă.

Buget

„Suntem într-o formă aproape finală a bugetului MCIN pentru 2019”, a mai spus Breaz. „Va fi unul mai mare decât în 2018 şi care ne va ajuta să îndeplinim multe dintre proiectele pe care le-am avut şi gestionat în acest moment”, a mai afirmat el fără a da detalii.

Breaz a completat că există posibilitatea de a atrage fonduri europene şi a pus problema unor entităţi, ONG-uri, care au aplicat pentru finanţări nerambursabile, le-au câştigat, însă au renunţat la a mai derula proiectele.

„Există o iresponsabilitate când aplică pentru finanţare. S-au întâmplat nişte lucruri – chiar dacă entitatea respectivă a câştigat proiectul, a renunţat. Nu au venit să contracteze proiectele respective şi să le pună în aplicare când poate erau alţii care puteau beneficia de aceşti bani. Aici va fi un punct la care voi lucra cu mare atenţie şi alte lucruri legate de cadrul legislativ”, a concluzionat ministrul Culturii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.