Dogan Media International îşi extinde operaţiunile în regiune din această toamnă şi produce pentru prima dată un reality show pentru o televiziune din Ungaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kanal D a început producţia formatului internaţional "Puterea Dragostei" în hub-ul de producţie unde se filmează în prezent şi "Casa Iubirii", reality show-ul difuzat zilnic de Kanal D.

Kanal D produce formatul "Puterea Dragostei" pentru TV2 Media Group, din Ungaria, reality show-ul care a avut premiera saptamâna trecută şi care este difuzat în fiecare zi, în prime time, de la ora 19.00, pe SuperTV2.

"Sunt încântat că un astfel de format nou, de succes îşi face debutul la TV2 Media Group şi sper că ne va ajuta să ne consolidăm şi mai mult poziţia pe piaţă. Rezultatele obţinute de acest show (n.r. în România), hub-ul de producţie, echipamentele tehnice ale studioului, precum şi profesioniştii de televiziune care lucrează aici, toate acestea sunt impresionante şi ne-au uşurat decizia de a colabora cu Kanal D", a declarat Pavel Stanchev, CEO TV2 Media Group.

Kanal D şi-a consolidat pozitia de trendsetter în materie de dating show-uri în România şi a construit de la zero un hub de producţie la standarde înalte, beneficiind de toate facilităţile tehnologiei moderne şi de expertiza unei echipe pregătite să ofere un produs calitativ pentru pieţele externe.

"E un mare pas strategic, mă bucur că am început cu un segment de conţinut pe care ne-am specializat de-a lungul timpului, acela de reality show, şi ne propunem să consolidăm această componentă a business-ului dezvoltând hub-uri şi echipe pregătite să producă formate pentru alte teritorii", a spus Ugur Yesil, CEO şi Executive Board Member Kanal D, Kanal D2 şi Radio Impuls.

"Am început producţia pentru TV2 Media Group căruia îi mulţumim pentru parteneriat şi încrederea acordată. Avem know how-ul şi facilităţile necesare pentru a produce pentru piaţa externă şi suntem bucuroşi că putem astfel să ne dezvoltăm operaţiunile şi prin crearea de conţinut pentru televiziuni din regiune", a adăugat Fatih Salis, Director de Ştiri şi Producţii Interne Kanal D, Kanal D2 şi Radio Impuls.

Show-ul pentru TV2 Media Group este realizat în Bucureşti, în hubul de producţie cu facilităţi moderne unde se filmează şi "Casa Iubirii", emisiune fanion a Kanal D; o echipă de profesionişti, care au înregistrat deja succes cu emisiunile deja difuzate, coordonează producţia oferind o emisiune "la cheie" pentru piaţa externă.

Hub-ul de producţie se întinde pe o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi, este dotat cu platouri uriaşe, livinguri, spaţii de relaxare, grădini, precum şi cu o piscină interioară.  Zeci de camere robotice, precum şi un coridor de 350 de metri pătrati de oglinzi dicroice fac parte din oferta de tehnologie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.