Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a afirmat, miercuri, că s-a observat un "reviriment" al campaniei de donaţii pentru "Cuminţenia Pământului", valoarea acestora crescând în ultima perioadă, iar Executivul îşi pune "mari speranţe" în teledonul pe care îl va organiza TVR pe data de 18 septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Eu, din declaraţiile pe care le-am văzut în mass media de la avocatul proprietarilor nu am văzut nicio noutate. Sunt lucruri publice, care au fost spuse încă de la începutul acestei campanii. Remarc un reviriment al campaniei de donaţii pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pământului în acest moment, sunt donaţii din ce în ce mai multe şi mai consistente", a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

El a reamintit că pe 18 septembrie va fi organizat un teledon naţional la TVR, "în care Guvernul îşi pune mari speranţe că va aduna toate energiile necesare pentru a strânge suma de bani agreată"

Teledonul ”Cuminţenia Pământului” va avea loc pe 18 septembrie, dată acceptată de Ministerul Culturii la propunerea Televiziunii Române, şi se va desfăşura sub forma unui spectacol, produs în întregime de TVR, care va dura 8 ore, a confirmat pentru News.ro consilierul Dragoş Neamu.

Consilierul a precizat şi faptul că Ministerul Culturii a luat în calcul varianta organizării unui al doilea teledon, însă nu a putut oferi informaţii sigure.

”Am luat în calcul şi această variantă, dar nu pot spune despre ce televiziuni este vorba, pentru că ele încă nu ştiu că ne gândim la ele. În prezent, facem analize calitative”

”Toată producţia va fi suportată de televiziunea publică”, a declarat, pe 8 iulie, pentru News.ro, Cristian Zgabercea, producătorul general al televiziunii publice.

Avocatul moştenitorilor operei ”Cuminţenia Pământului”, Bogdan Grabowski, a declarat marţi, pentru agenţia de presă News.ro, că la data convenită în acordul semnat cu Ministerul Culturii, 31 octombrie, statul român va plăti 11 milioane de euro pentru achiziţionarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi, indiferent de suma strânsă prin subscripţia publică lansată de Guvern.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.