Turiştii care vor vizita situl arheologic Sarmizegetusa Regia din judeţu Hunedoara, miercuri, în data de 16 noiembrie, vor avea acces gratuit. În această zi se sărbătoreşte Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Administraţia Sarmizegetusa Regia anunţă că nu va percepe taxa de intrare la situl arheologic, miercuri, în 16 noiembrie.
 
”Intrare gratuită în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, miercuri, 16 noiembrie, de Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România. UNESCO (United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization), una dintre cele mai mari organizaţii ale lumii, numără printre principalele sale misiuni şi protejarea locurilor şi monumentelor din patrimoniul mondial, a căror conservare şi salvare sunt considerate foarte importante pentru întreaga umanitate.  Prestigioasa listă include obiective, monumente, rezervaţii şi chiar personalităţi din judeţul Hunedoara printre care şi Complexul Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei”, transmite Administraţia Sarmizegetusa Regia.
 
În toate celelalte zile, preţul de intrare este 15.4 lei. Au acces gratuit persoanele cu handicap şi persoanele care le însoţeşte.
 
Programul de vizitare este, până la data de 30 noiembrie, zilnic între orele 09.00- 18.00. de la 1 decembrie şi până la 28 februarie programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 - 15.00. Ultima intrare a turiştilor se face cu 30 de minute înaintea orei de închidere.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.