Scriitoarea Gabriela Adameşteanu, care şi-a prezentat la Livre Paris cartea de memorii „Les années romantiques/ Anii romantici", apărută în Franţa la editura Non Lieu, spune într-un interviu acordat News.ro că tot ce s-a păstrat în ţara noastră după 1989 sunt „atitudini dictatoriale”, acum trăind „o etalare a inculturii unită cu bogăţia”. Din Europa, România se vede mult mai rău decât ar merita, mai afirmă autoarea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gabriela Adameşteanu este absolventă a Facultăţii de Litere. Până în 1990, a fost redactor de dicţionare (timp de 19 ani) şi redactor de literatură română (timp de 5 ani). A condus revista 22 timp de 13 ani, şi suplimentul ei Bucureştiul cultural timp de 7 ani. A fost recompensată cu premiul "Hellman-Hammett" pentru jurnalism acordat de Human Rights Watch în 2002. A fost vicepreşedintă (2000-2004) şi apoi preşedintă a Centrului PEN Român în perioada 2004-2006. De asemenea, a fost membră a Juriului Uniunii Latine (2007-2009) şi preşedintă de onoare a primei ediţii a Premiului Goncourt Românesc (2013). Este Chevalier de L’Ordre des Arts et des Lettres (2014) şi laureată cu premiul "Gheorghe Crăciun" pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural.

Adameşteanu s-a aflat la Salonul Cărţii de la Paris, în perioada 15-18 martie, unde a participat şi la dezbateri.

Prezentăm integral interviul acordat de scriitoarea Gabriela Adameşteanu pentru News.ro:

Reporter: Când aţi terminat de scris „Anii romantici” spuneaţi că este o carte victorioasă. Ce s-a schimbat şi ce s-a păstrat după 1989?

Gabriela Adameşteanu: S-a schimbat foarte mult şi s-a păstrat în primul rând o parte din ceea ce se cheamă patrimoniu lăsat de comunism: zone de arhitectură, comportamente, cunoştinţe care lipsesc. S-a schimbat sentimentul, nu destul, sau nu neapărat în linia în care voiam, pentru că românii au tot o imagine proastă de sine, cum aveau şi atunci. Acum, ar putea să se simtă altfel, dar ei tot timpul sunt nemulţumiţi. S-au păstrat multe atitudini dictatoriale, autoritariste, care ies la iveală în mediul politic, dar nu numai, şi s-au schimbat apetiturile: societatea de consum încă fascinează oamenii. Este un fel de etalare a inculturii unită cu bogăţia, acesta fiind unul dintre cele mai dezagreabile lucruri. România este o ţară a contrastelor, sunt lucruri şi rele şi bune.

Reporter: De ce i-aţi numit „Anii romantici”?

G.A.: Pentru mulţi dintre noi, care i-am trăit atunci, anii au fost romantici, au fost anii speranţei. Pentru alţii nu au fost. Eu şi explic: cei care nu au văzut o mare schimbare care va veni, cei care nu o aşteptau, cei care s-au temut de ea evident că pentru ei nu a fost.

Reporter: Cum se vede în prezent România din Europa?

G.A.: Se vede mai rău decât ar merita, pentru că nici nu este încă destul de vizibilă, jurnaliştii vin şi pleacă, văd ceea ce e rău şi au ce vedea mai ales în zona politică, şi văd mai puţin partea nouă, economică, noile generaţii care sunt totuşi diferite, deseori mai bine. Ceea ce nu se vede, mai ales, este nivelul cultural al românilor care este, aş zice, peste nivelul altor cetăţeni ai Europei.

Reporter: Credeţi că ne-am întors de unde scăpaserăm?

G. A.: Nu, nici gând. Nu ne vom întoarce niciodată de unde am scăpat, şi cei care spun asta cred că n-au văzut sau nu ştiu cum a fost.

Reporter: De ce i-aţi numit „Anii romantici”?

G.A.: Pentru mulţi dintre noi, care i-am trăit atunci, anii au fost romantici, au fost anii speranţei. Pentru alţii nu au fost. Eu şi explic: cei care nu au văzut o mare schimbare care va veni, cei care nu o aşteptau, cei care s-au temut de ea evident că pentru ei nu a fost.

Reporter: Credeţi că va veni o schimbare?

G.A.: Schimbările vin încet şi eu prefer să fiu optimistă, nu pesimistă.

Reporter: Ce părere aveţi despre protestele actorilor faţă de legile justiţiei? Ana Blandiana spunea că scriitorii ar trebui să le urmeze exemplul.

G.A.: Cred că suntem într-o situaţie critică. Ea are dreptate. Scriitorii nu sunt solidari şi din păcate nu au nici platforme comune şi din păcate, nu au nici orgoliul profesiunii.

Reporter: Mai sunt voci ici, colo. Contează? Dacă ar fi mai multe ar conta?

G.A.: Foarte puţine. Vreau să vă spun că modelul Solidarităţii nu se potriveşte întotdeauna cu artiştii şi dacă ne uităm cum funcţionează cei din Europa vedem că deseori sunt voci, dar nu sunt liste comune. Nu este neapărat foarte grav. Ana Blandiana are dreptate că s-ar putea face, dar pe de altă parte e bine să facă şi alte profesiuni. Artiştii şi scriitorii sunt foarte individualişti. Dacă eşti magistrat, ai putea să nu fii atât de individualist cum este un artist.

Reporter: Ce titluri ale dumneavoastră au fost traduse în franceză?

G.A.: Am cinci cărţi deja publicate în Franţa, ceea ce este foarte mult, aproape tot ce am scris.
Prima care a apărut în Franţa este „Dimineaţa pierdută/Une matinée perdue", care a apărut în 2005 la editura Gallimard, iar în 2013 a intrat în colecţia Folio, colecţie de buzunar cu un tiraj de masă. În această colecţie, ultimul autor român apărut a fost Cioran. Sunt deci într-o companie intimidantă.
În 2009, a fost publicată „Vienne le jour/ Drumul egal al fiecărei zile", şi în 2013 „Situation provisoire /Provizorat". Tot la Gallimard va apărea la anul „Fontana di Trevi, cea mai recentă carte a mea. De asemenea, povestirile au apărut aici sub titlul „Gare de L’Est", dar şi cartea de memorii „Les années romantiques/ Anii romantici”. Singura mea carte care nu a fost tradusă în Franţa este „Întâlnirea", dar a apărut în limba germană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.