„Papaiani se apropia de 78 de ani când a devenit interlocutorul meu. Conversaţiile cu el erau savuroase”, povesteşte Annie Muscă în interviul acordat News.ro despre recenta carte „Sebastian Papaiani. De la început până la sfârşit”, apărută la editura Terra din Focşani. Volumul, cu peste 350 de pagini şi aproape 100 cu fotografii, prezintă viaţa şi cariera unuia dintre cei mai populari actori din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, peste 300 de note de subsol reprezintă nume de actori, regizori şi operatori, scenarişti, critici de teatru şi de film, dramaturgi sau compozitori de muzică de film.

Annie Muscă s-a născut în 1970 la Odobeşti (Vrancea) şi a studiat limba franceză la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Miséricorde din Fribourg (Elveţia). În 2008, a publicat prima biografie autorizată a lui Tudor Vornicu. A colaborat la proiectul „Ne auzim la Majestic”, iniţiat de Redacţia Teatrul Naţional Radiofonic. Din 2014, este autoarea rubricii „Remember” la Revista Teatrală Radio, un proiect Radio România Cultural, dedicat vieţii teatrale româneşti şi teatrului la microfon. În perioada 2014-2018, a iniţiat un proiect de cercetare în cadrul Agenţiei Spaţiale Române, realizând monografia acestei instituţii.

Cartea, editată în tiraj redus din cauza crizei sanitare, poate fi comandată deocamdată la adresa animusca@yahoo.fr. 

Sebastian Papaiani şi Annie Muscă
Sebastian Papaiani şi Annie Muscă

Prezentăm integral interviul acordat News.ro de Annie Muscă

Cartea despre Sebastian Papaiani este o biografie autorizată? La fel şi celelalte cărţi semnate de tine despre alte personalităţi?

Annie Muscă: Da, într-adevăr, toate biografiile pe care le-am publicat, inclusiv cea a actorului Sebastian Papaiani, cea mai recentă de altfel, sunt biografii autorizate. Pe de o parte de personaj, dacă mai este în viaţă, sau cu acordul familiei dacă este o biografie publicată postum. A nu se înţelege că biografia autorizată este o carte asupra conţinutului căreia familia ar putea interveni de pe poziţia unui soi de „cenzor”. În cazul biografiilor semnate de mine, acestea au devenit un fel de carte-surpriză pentru membrii familiei personajului.

Când ai început să scrii cartea despre Sebastian Papaiani? Povesteşte-ne cum a decursul procesul? De câte ori te-ai întâlnit cu Sebastian Papaiani? Cum au fost conversaţiile cu el?

Întâlnirile mele cu actorul au debutat în 2014, mai exact într-o seară de 4 martie la TAJ, un restaurant indian din Bucureşti, situat nu departe de casa actorului, unde acesta se simţea în largul lui, graţie frumoasei prietenii dintre el şi manager. Era seara în care actorul se decidea asupra biografului său, după ce mai „testase” câţiva jurnalişti. Sosisem înaintea lui, iar el de la distanţă, până să se apropie de masa la care stăteam, a strigat spontan, aşa cum îi era obiceiul: „Asta-i fata!!!”. Şi exact în acea seară, am devenit părtaşă la povestea vieţii lui. Nu am făcut o medie a întâlnirilor noastre care au fost curmate de dispariţia lui în septembrie 2016. Şi culmea nici fotografii sau înregistrări la fiecare întâlnire nu am făcut. Nu ne întâlneam după o agendă riguros prestabilită pentru că în cazul artiştilor trebuie să fii dispus să „te pliezi” pe orarul lor. Şi să nu uităm că totuşi Papaiani se apropia de 78 de ani când a devenit interlocutorul meu. Conversaţiile cu el erau savuroase, printre zgomot de tacâmuri, refrene şi arome indiene, iar naturaleţea lui îmi dădea deseori planurile peste cap. Nu de puţine ori mi-am abandonat lista cu întrebări, doar ca să-i las lui dreptul şi plăcerea de a povesti. Aşa am procedat aproape cu toate personajele mele, considerând că destăinuirile omului nu ar trebui fragmentate de prea multe întrebări. Despre câteva dintre aceste întâlniri, oarecum atipice (petrecute într-un restaurant), am povestit în carte.

Cartea este un document. Ai introdus sute de note despre oameni de teatru şi cineaşti. Cât timp ai lucrat la ea şi care a fost cea mai mare provocare?

Am lucrat peste 5 ani la ea. Cele 331 note de subsol au fost „un moft” al meu. Glumesc! Poate o... răzbunare pe faptul că nume de oameni de teatru, de cineaşti, de persoane care au trudit în spatele scenei sau în spatele camerelor de filmat nu mai apar pe nicăieri astăzi. M-am simţit datoare să le scot la lumină, să le pun în circuit, să le lansez în spaţiul virtual, să le aduc direct „în braţele” cititorului... 
Mă întreb şi eu care să fi fost cea mai mare provocare. Poate lupta de una singură în hăţişul documentării... Când trăia, am încercat să nu-l „chinui” cerându-i tot felul de amănunte legate de carieră. Preferam să nu-l scot din lumea aceea a amintirilor preţioase, pe care nu le-aş fi mai putut reface după dispariţia lui. 

Pentru cei curioşi să afle amănunte despre artiştii preferaţi, de unde ai cules toate informaţiile despre ei?

De peste tot... Din caiete de teatru şi reviste de specialitate, din antologii şi dicţionare sau din interviuri şi cronici de teatru de odinioară; din cărţi de memorii şi corespondenţă, ba chiar din monografii de şcoli; din povestirile unor cunoscători, de pe afişe şi de pe genericele filmelor sau de pe crucile din cimitire...

Papaiani a fost un mare actor de teatru. Puţini şi-l amintesc de pe scena Teatrului Odeon, mai mult din filme. Dar şi mai puţini ştiu amănunte din viaţa lui. Ce vor afla cititorii din acest volum?

Într-adevăr, Papaiani a devenit un actor popular prin apariţiile lui frecvente pe marele ecran. Dar fişele de teatru pe care le-am alcătuit şi le-am aşezat în anexa cărţii pun la dispoziţia cititorului un număr impresionant de spectacole care l-au avut în distribuţie, fie la Teatrul din Sibiu, fie la Odeon (Giuleştiul de odinioară) sau în alte teatre bucureştene şi din ţară. Biografia aceasta prezintă în amănunt cariera sa, dar vine să lămurească cititorul (definitiv - aş îndrăzni să spun) în privinţa unor aspecte din viaţa personală a actorului, prezentându-l aşa cum mă ruga el însuşi de fiecare dată să o fac: să nu-l „înveşmântez” în alt fel de straie decât cele pe care le-a purtat toată viaţa. Sper să-mi fi ieşit...

Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani şi Puiu Călinescu
Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani şi Puiu Călinescu

Ca să afli toate amănuntele, poveştile, amintirile personajului Papaiani, cât timp a fost necesar să petreci în preajma lui?

Amintirile lui păreau să nu aibă sfârşit... De aceea, oricât de mult timp ai petrece lângă un astfel de om, cu darul povestirii, niciodată nu ar fi suficient. N-am contabilizat timpul petrecut, dar au fost, cu siguranţă, câteva sute de ore...

Ce ai aflat în urma dialogurilor cu el şi nu ştiai? Ce ţi-ar fi spus Bică despre carte dacă ar fi citit-o?

M-au surprins mai ales, amănunte despre părinţii lui, despre tată, în special, despre unchi şi mătuşi, despre veri şi verişoare, toţi desprinşi parcă dintr-un film al lui Fellini. De altfel, există câteva subcapitole în carte care ilustrează lumea lui Papaiani copilul, adolescentul, studentul la teatru... Ce mi-ar fi spus Bică despre carte? Nu prea multe vorbe, pentru că emoţia l-ar fi trădat, iar lacrima, care l-a însoţit pe tot parcursul confesiunilor lui, poate că nu i-ar fi îngăduit să-mi spună totul.

Sebastian Papaiani şi Ştefan Mihăilescu Brăila
Sebastian Papaiani şi Ştefan Mihăilescu Brăila

O întâmplare cu Sebastian Papaiani.

Este întâmplarea pe care am povestit-o şi în carte, când în primăvara lui 2015 m-a aşteptat cu un buchet de bujori roz la TAJ. S-a trecut atunci de la zi la seară, apoi la noaptea însoţită de romanţe. Era marea lui plăcere de a le fredona... 

O amintire dragă cu actorul.

Ultima noastră întâlnire tête-à-tête. Exuberanţa lui îmi prevestea cumva sfârşitul rendez-vous-urilor noastre.  

Sebastian Papaiani şi Mihai Constantin în
Sebastian Papaiani şi Mihai Constantin în "Oblomov"

Un spectacol preferat? Dar un film?

Mi-e greu să fac clasamente. De pildă, spectacolul „Oblomov” în regia lui Alexandru Tocilescu, cu premiera prin 2003. Iar la capitolul „cinematografie”, poate „Secretul lui Bachus”... Mai există, fireşte, şi altele.

Ai scris despre Tudor Vornicu, Dan Mihăescu, Dumitru-Dorin Prunariu, Dan Puican, printre alţii. Ce cauţi să afli de la interlocutorul tău atunci când scrii o biografie?

Mă axez în special pe aspecte din viaţa personajului, dar nu în detrimentul carierei. Pentru că biografia în sine, înseamnă viaţă, iar personajul simte nevoia de a se confesa. De cele mai multe ori, nu fac un efort special să aflu toate acestea. Ele vin pur şi simplu. Poate că aceasta este şi menirea biografului că nu degeaba celebrul nostru umorist Dan Mihăescu a susţinut să apară cuvântul „spovedanie” în subtitlul biografiei sale.

Care dintre aceste biografii a fost cea mai solicitantă?

Biografia în sine este o scriere extrem de solicitantă, mai ales când te aventurezi să faci totul aproape de unul singur. Documentarea colosală, lucrul cu personajul şi cu cei din jurul său care pot deveni mai suprasolicitanţi decât eroul poveştii în sine; dificultăţile întâmpinate din punct de vedere financiar...  Îmi place să spun că dintr-o parte, vezi scrierea unei biografii ca pe o binecuvântare, iar din cealaltă parte, ţi se înfăţişează asemenea unui... supliciu. Potecile pe care porneşti la drum pot fi extrem de riscante.

Tudor Vornicu a murit în 1989. Volumul despre el a apărut în 2008. Cum ai documentat cartea despre una dintre emblemele Televiziunii Române?

Au trecut suficienţi ani încât să mă detaşez de ceea ce a însemnat documentarea pentru biografia teleastului. Dar pentru că m-ai întrebat, îţi voi răspunde. Mi s-a părut firesc atunci ca instituţia unde a lucrat atâţia ani să mă sprijine în documentare. Dar nu a fost aşa. Sau poate nu am întâlnit eu omul potrivit... Ei, tempi passati. Până la urmă, pentru o biografie sunt de mare valoare materialele din arhiva familiei. Iar eu am găsit bunăvoinţa membrilor acesteia, alături de cea a persoanelor aflate cândva în anturajul personajului. Dar îmi îngădui acum, la finalul conversaţiei noastre, să fac o observaţie din experienţa mea de biograf: contribuţia familiei la ceea ce numim posteritatea unor personaje rămâne indispensabilă. Apoi vin cei din afară care încearcă necondiţionat să facă ceva pentru memoria acestora...

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.