Festivalul "George Enescu", soprana Adela Zaharia şi baritonul George Petan sunt nominalizaţi la prestigoasele International Opera Awards 2020, care vor fi acordate pe 4 mai, la Teatrul Sadler's Wells din Londra.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit operaawards.org, soprana Adela Zaharia a fost selectată la categoria "Young Singer", iar baritonul George Petan - la categoria "Male Singer". 

Adela Zaharia a absolvit Colegiului de Arte "Sabin Drăgoi" din Arad. A urmat cursurile Academiei de Muzică "Gh.Dima" din Cluj. În 2012 a câştigat Marele Premiu "Darclée" la concursul cu acelaşi nume de la Brăila. De cinci ani este membră a Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Soprana Adela Zaharia concurează la această categorie cu: Xabier Anduaga, Lena Belkina, Vasilisa Berzhanskaya, Lidia Fridman, Teresa Iervolino, Konu Kim, Roberta Mantegna, Zuzana Marková şi Chrystal E Williams. 

Baritonul George Petan, născut la Cluj-Napoca, a absolvit cursurile Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", secţia canto. În 1999 a obţinut marele premiu la Concursul Internaţional "Hariclea Darclée". Debutul internaţional a avut loc în anul 2000, pe scena Operei din Roma în opera "Boema" de G. Puccini, iar în perioada 2002 - 2010 a fost solist permanent al Operei din Hamburg.

George Petan a fost selectat la categoria Male Singer alături de Carlos Álvarez, Javier Camarena, Stephen Gould, René Pape şi 
Russell Thomas. 

George Enescu Festival din Bucureşti este nominalizat la categoria "Festival" alături de Donizetti Opera Festival, Bergamo, Festival Castell de Peralada, Macerata Opera Festival, O19 (Opera Philadelphia) şi Salzburg Festival. 

Festivalul George Enescu este unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică clasică din Europa şi are loc la fiecare doi ani, în onoarea compozitorului George Enescu. Unii dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai lumii încântă Bucureştiul în septembrie. Deschiderea oficială a acestuia a avut loc în data de 4 septembrie 1958, la trei ani după moartea compozitorului român. Întrerupt în 1971, a fost reluat din 1991. Lord Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter, Herbert von Karajan au fost printre primele personalităţi care au participat la eveniment. Ediţia din 2019, a 24-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” a însemnat întâlniri cu nume importante ale scenei mondiale, 200 de ore de muzică şi peste 250.000 de oameni în sălile de spectacole şi online. 

Potrivit Artexim, organizatorul evenimentului, unul dintre cele mai importante evenimente culturale internaţionale organizate de România aduce în medie 20.000 de turişti străini la Bucureşti şi are o acoperire mediatică ce variază de la televiziuni cu renume - CNN, Euronews - la BBC si remarcabile cotidiene stăine şi publicaţii de specialitate (The Guardian, Gramophone), la mass-media de top în plan naţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.