Televiziunea Română îi aduce un omagiu Cătălinei Buzoianu, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, printr-o serie de producţii dedicate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sub genericul "In memoriam Cătălina Buzoianu", TVR 3 difuzează luni, de la ora 21.00, „Nocturne” - emisiune - reverenţă în faţa valorilor şi a verticalităţii morale şi profesionale - care a avut-o ca invitat, în una dintre ediţii, pe marea regizoare.

Sâmbătă, 10 august, de la ora 20.00, TVR 3 va difuza piesa de teatru „Dimineaţa pierdută” (I), dramatizare de Cătălina Buzoianu după romanul cu acelaşi nume, urmând ca partea a II a să fie difuzată, duminică, 11 august, de la ora 20.00

Tot în amintirea sa, marţi, TVR 2 va difuza, de la ora 17.00, sub genericul Teatrul Naţional de Televiziune, piesa „Romeo şi Julieta” (1978). Spectacolul a fost realizat în anul 1978 cu absolvenţii de atunci ai IATC. Regia i-a aparţinut Cătălinei Buzoianu. Spectacolul a fost multipremiat la Festivalul de Teatru studenţesc de la Durham, Marea Britanie, din 1979. Chiar dacă a fost înregistrat, spectacolul nu a fost difuzat niciodată, mai mult, niciunul dintre protagonişti nu l-a văzut şi nu credea că mai există. Televiziunea Română l-a descoperit în arhiva sa.

Cătălina Buzoianu are peste 100 de piese montate în ţară şi în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii.


Din respect şi consideraţie pentru această mare personalitate a culturii române care a influenţat profund scena teatrului românesc, TVR1 a difuzat, duminică, 4 august,  piesa „Trenul din zori nu mai opreşte aici". Difuzat sub genericul Teatru Naţional de Televiziune, un proiect Casa de Producţie TVR, spectacolul este o adaptare tv după piesa lui Tennessee Williams „The Milk Train Doesn't Stop Here Anymore".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.