Ministerul Culturii a adresat o scrisoare Parlamentului, cuprinzând o listă de amendamente propuse la OUG privind achiziţionarea ”Cuminţeniei Pământului”, printre acestea fiind şi solicitarea ca termenul de returnare a donaţiilor să fie amânat cu un an, până la 31 decembrie 2017.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actualele prevederi din OUG privind achiziţionarea operei de artă prevăd că banii din donaţii trebuie returnaţi până cel târziu la 31 decembrie 2016, în cazul în care Guvernul eşuează în cumpărarea "Cuminţeniei Pământului".

Ministerul Culturii a propus Parlamentului ca acest termen să fie avansat pentru 31 decembrie 2017, urmând ca toate procedurile, condiţiile şi termenele să fie stabilite prin HG până cel târziu la data de 30 iunie 2017.

"Având în vedere complexitatea şi noutatea reglementării prevăzute la art. 4 alin (5) (procedura de returnare a donaţiilor în cazul în care nu se achiziţionează opera de artă), se impune prorogarea acestui termen până la 30 iunie 2017, urmând ca restituirea efectivă a sumelor donate conform prezentei ordonanţe de urgenţă să se realizeze până cel târziu la 31 decembrie 2017", se arată în motivaţia Ministerului Culturii.

Persoanele care doresc returnarea banilor trebuie să ceară acest lucru în mod expres, în scris, Ministerului Culturii în termen de 40 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea OUG.

Ministerul Culturii cere Parlamentului şi să discute Legea de aprobare a OUG în procedură de urgenţă, astfel încât aceste amendamente să fie cuprinse într-un timp cât mai scurt.

Guvernul a adoptat, în şedinţa din 16 noiembrie, o serie de amendamente la proiectul de lege privind achiziţia ”Cuminţeniei Pământului”, care vor fi prezentate Camerei Deputaţilor, printre ele fiind reglementarea procedurii de restituire a donaţiilor şi constituirea Fondului Brâncuşi pentru achiziţia de opere de arăt contemporană.

”În şedinţa Guvernului din data de 16 noiembrie, au fost adoptate amendamentele propuse de Ministerul Culturii la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2016 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea Cuminţeniei Pământului, bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, clasat în categoria Tezaur”, transmite Guvernul într-un comunicat dat publicităţii pe 18 noiembrie.

Propunerile de modificare a legii au fost trimise, pe 18 noiembrie, Camerei Deputaţilor care este forul decizional pentru acest proiect. Guvernul aminteşte că nu poate reglementa o serie de aspecte legate de proiect prin alte modalităţi de legiferare, jurisprudenţa Curţii Constituţionale limitând posibilitatea ordonanţei de urgenţă pentru proiectele care au ajuns la Camera decizională din Parlament.

”Curtea Constituţională a decis în mai multe rânduri că, în momentul în care un proiect de lege se află în proces de legiferare la camera decizională, Guvernul nu poate folosi modalităţi extraordinare de legiferare delegată, ci trebuie să stăruie pentru finalizarea proiectului din Parlament”, precizează Executivul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.