Guvernul elen a declarat luni că un acord cu Marea Britanie privind repatrierea sculpturilor din Partenon la Atena nu va fi posibil, dar cele două părţi continuă discuţiile cu privire la disputa de lungă durată, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul britanic a mai spus că nu are de gând să schimbe legile care previn mutarea unor astfel de obiecte din colecţia Britsh Museum. Muzeul, custode al sculpturilor cunoscute în Marea Britanie sub numele de Elgin Marbles, a reiterat şi că nu îşi va colecţia.

Grecia a cerut în repetate rânduri returnarea permanentă de la British Museum a sculpturilor vechi de 2.500 de ani, pe care diplomatul britanic Lord Elgin le-a scos din templul din Partenon la începutul secolului al XIX-lea, când era ambasador în Imperiul Otoman. 

Ziarul grecesc Ta Nea a relatat sâmbătă că negocierile sunt într-un stadiu avansat şi a citat o sursă care spunea că un acord a fost finalizat în proporţie de 90%, dar că "un procent critic de 10% rămâne nerezolvat". 

"De la începutul mandatului său, guvernul a purtat şi este în discuţii cu partea britanică", a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Giannis Oikonomou, întrebat despre relatările din presă. 

"Aceste discuţii sunt într-un stadiu preliminar. Suntem departe de anunţuri sau de o înţelegere finală", a spus el.

Săptămâna trecută, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că a existat "progres" în discuţiile cu Marea Britanie pentru întregirea sculpturilor din Grecia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.