Gala Tânărului Actor - HOP, ediţia 28, eveniment marca UNITER, va avea loc în perioada 28-31 august la Teatrul de Stat din Constanţa. Pentru al doilea an consecutiv, direcţia artistică este semnată de regizorul Erwin Şimşensohn, iar tema propusă explorează teatrul antic. Cei 25 de actori selectaţi în urma preselecţiilor din iulie vor aduce la viaţă, prin mijloace actoriceşti contemporane şi expresive, temele şi conflictele dramaturgiei antice. Esenţa acestei ediţii poate fi cuprinsă în patru cuvinte: „Poveşti vechi, atitudini noi!”.
Unul dintre obiectivele majore ale Galei HOP este construirea unor relaţii profesionale autentice - regizor-actor-dramaturg, în contexte care depăşesc graniţele tradiţionale ale pedagogiei. Întâlniri informale, schimburi de idei, descoperirea unor direcţii personale de creaţie, toate acestea sunt esenţiale în formarea tinerilor actori, fără de care nu pot răzbi în ecosistemul teatral actual în perpetuă transformare, tot mai divers şi mai complex.
Speranţele şi îndoielile specifice începuturilor de drum trebuie transformate în acţiuni clare, în procese de tip exploratoriu. Era necesar un spaţiu pregătitor, un laborator de lucru, un context de networking artistic şi un prilej de aprofundare profesională. Tabăra Pre-HOP.
Astfel, în perioada 28 iulie - 3 august, la Constanţa, 11 profesionişti din lumea teatrului şi filmului - regizori, dramaturgi, manageri culturali - vor lucra direct cu cei 25 de actori selecţionaţi. În cadrul Taberei vor avea loc ateliere de teatru şi film, sesiuni de management şi marketing cultural precum şi pregătirea aprofundată a momentelor de concurs. Timp de de şapte zile, activităţile se vor desfăşura în diverse spaţii din oraş.
Formatorii culturali care vor ghida paşii tinerilor actori sunt: regizorii Cristian Ban, Mariana Cămărăşan, Radu Iacoban, Andrei Măjeri şi Alexandru Mâzgăreanu; dramaturgii Daria Ancuţa, Raluca Cîrciumaru, Gabriel Sandu şi Elise Wilk; regizorul de film Tudor Giurgiu şi managerul cultural Aura Corbeanu.
Evenimentul este organizat de Teatrul de Stat Constanţa, în parteneriat cu UNITER. Producător executiv: regizorul Florin Caracala.
Tabăra Pre-HOP îşi propune să fie o provocare creativă şi o oportunitate de dialog real între participanţi. Un context oferit concurenţilor pentru a se descoperi reciproc şi pentru a lucra împreună la produse artistice care să le reflecte personalitatea, stilul, viziunea şi preocupările - o expresie autentică a generaţiei lor.
După această etapă formativă, drumul lor continuă, în perioada 28-31 august, pe scena Sălii Mari a Teatrului de Stat din Constanţa, cu etapa de concurs şi decernarea premiilor. Evenimentul va fi transmis live, de RoEvents pe pagina de Facebook al Galei HOP – Gala Tânărului Actor şi pe site-ul www.galahop.uniter.ro.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.