Gala Extraordinară „Libera Musica” va avea loc pe 14 mai şi va fi primul eveniment-pilot cu public în Sala Mare de spectacole a Operei Naţionale Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La iniţiativa Ministerului Culturii, Opera Naţională Bucureşti prezintă vineri, începând cu ora 19:00 Gala Extraordinară „Libera Musica”, primul eveniment cultural ce se înscrie în cadrul unui program pilot privind reluarea spectacolelor în săli în condiţii cât mai relaxate, adresat doar persoanelor vaccinate cu ambele doze împotriva Covid-19, potrivit unui comunicat remis News.ro.

Dirijor va fi Tiberiu Soare, maestru de cor este Daniel Jinga, iar amfitrionul evenimentului va fi actorul Mircea Rusu, director artistic al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Evenimentul va avea loc cu participarea Corului şi Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti.

Din programul serii fac parte: cavatina Largo al factotum din opera „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, în interpretarea lui Iordache Basalic; cavatina Una voce poco fa din opera „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, în interpretarea Mihaelei Işpan; aria O Carlo, ascolta din opera „Don Carlo” de Verdi, în interpretarea lui Adrian Mărcan; corul Veddi le fosche notturne spoglie din opera „Trubadurul” de Verdi; aria Io son l’umile ancella opera „Adriana Lecouvreur” de Cilèa, în interpretarea Crinei Zancu; aria E lucevan le stelle din opera „Tosca” de Puccini, în interpretarea lui Alin Stoica; Dansul cavalerilor din baletul „Romeo şi Julieta” de Prokofiev; Te Deum din opera „Tosca” de Puccini, în interpretarea lui Lucian Petrean; rondo-ul Le veau d’or din opera Faust” de Gounod, în interpretarea lui Marius Boloş; corul Va pensiero din opera „Nabucco” de Verdi; aria Tu, che le vanità din opera „Don Carlo” de Verdi, în interpretarea Madeleinei Pascu; Intermezzo din opera „Cavalleria Rusticana” de Mascagni; aria O don fatale din opera „Don Carlo” de Verdi, în interpretarea Oanei Andra; Puccini, aria Nessun dorma din opera „Turandot” de Puccini, în interpretarea lui Daniel Magdal; O fortuna din cantata profană „Carmina Burana” de Orff.

Biletele se găsesc pe opera.ro şi la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti. Accesul în sala de spectacole se va realiza cu o oră înainte de a începe reprezentaţia.

Acest eveniment cultural se înscrie în cadrul unui program pilot privind reluarea spectacolelor în săli în condiţii cât mai relaxate.

În această etapă a programului vor avea acces doar persoanele vaccinate împotriva Covid-19, urmând ca pe viitor, în funcţie de evoluţia epidemiologică, să se extindă către toţi iubitorii de artă.

Participarea la acest spectacol pilot se face doar pentru persoanele vaccinate cu ambele doze (ciclu complet de imunizare cu unul din vaccinurile autorizate şi la 10 zile de la rapel). Verificarea se va face la intrare de către angajaţii instituţiei de spectacol, pe baza cărţii de identitate, prin intermediul platformei STS.

Purtarea măştii nu este obligatorie în timpul spectacolului, dar riscul de a transmite încărcătura virală rămâne prezent.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.