Filmul „20 de zile în Mariupol”, desemnat cel mai bun documentar la Premiile Academiei Britanice de Film (BAFTA) 2024, care spune povestea unor jurnalişti blocaţi în oraşul ucrainean în încercarea de a surprinde primele imagini ale asediului, poate fi urmărit sâmbătă, de la ora 00.15, în premieră pe Pro TV şi Voyo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina într-o escaladare a războiului început în 2014. 

După aproape un deceniu în care a acoperit multe dintre conflictele internaţionale, Mstyslav Chernov a realizat primul său lungmetraj, cu un impact emoţional devastator, ce are la bază ştirile prezentate zilnic de-a lungul conflictului şi înregistrări personale din timpul războiului. Filmul este o relatare vie şi brutală a momentelor îngrozitoare trăite de civilii prinşi în asediu. În plus, documentarul reprezintă o lecţie despre cum jurnaliştii pot raporta dintr-o zonă de conflict şi care este impactul unor astfel de ştiri.

Acţiunea are în centru o echipă de jurnalişti ucraineni, formată din Mstyslav Chernov şi colegii săi, care sunt blocaţi în Mariupol, unul dintre oraşele asediate din ţară. Fiind singurii reporteri care au rămas în oraş, corespondenţii de la Associated Press încearcă să îşi continue munca de documentare şi să surprindă imagini terifiante, definitorii războiului.

„20 de zile în Mariupol” se numără printre producţiile nominalizate la categoria „Cel mai bun film documentar” în cadrul celei de-a 96-a ediţie a Premiilor Oscar, care vor fi decernate la 10 martie, în timpul ceremoniei organizate de Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice la Dolby Theatre din Los Angeles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.