Începutul lui august aduce pe HBO Max un clasic al genului horror, noul „Destinaţie finală: Succesorii”. Pentru iubitorii universului DC, august vine cu noul sezon din „Peacemaker”, iar pentru fanii misterelor, producţia originală HBO „Crimele de la magazinul cu iaurturi” vine cu toate elementele necesare unui documentar de neratat: dramă şi o investigaţie întortocheată. Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, şi ultimul mare tur de ciclism al anului, Turul Spaniei, vor fi transmise pe platformă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

SERIALE

„Străina: Sânge din sângele meu” („Outlander: Blood of my Blood”) are premiera în 9 august. Serialul, un prequel al producţiei „Outlander”, se concentrează pe vieţile părinţilor lui Jamie, Brian Fraser şi Ellen MacKenzie, şi pe relaţia dintre ei.

Din 18 august este lansată producţia Adult Swim „Femei în uniformă” („Women Wearing Shoulder Pads”), despre o femeie bogată care călătoreşte în Ecuador pentru a creşte porcuşori de Guineea pentru profit, însă un hărţuitor misterios îi complică viaţa.

Sezonul doi din „Peacemaker” va fi difuzat din 22 august. Noul sezon îl urmăreşte pe Christopher „Chris” Smith, alias Peacemaker, supereroul justiţiar, în încercarea sa de a-şi împăca trecutul cu noul său scop în viaţă, în timp ce continuă să-i pedepsească pe răufăcători în căutarea sa greşită de pace cu orice preţ.

FILME

„Destinaţie finală: Succesorii” („Final Destination: Bloodlines”) se vede din 1 august. Stefanie nu reuşeşte să scape de un coşmar violent, aşa că se întoarce acasă unde speră să găsească singura persoană care poate să-i salveze familia.

„Planeta maimuţelor: Noul regat” („Kingdom of the Planet of the Apes”) va fi pe HBO Max din 7 august. Regizorul Wes Ball aduce un suflu proaspăt în franciza globală de proporţii epice cu acest film spectaculos de acţiune şi aventură. Cu acţiunea plasată câteva generaţii în viitor după regimul lui Caesar, maimuţele trăiesc în armonie ca specie dominantă, iar oamenii trăiesc în umbre. În timp ce un nou tiran maimuţă îşi construieşte imperiul, o tânără maimuţă porneşte într-o călătorie care pune la îndoială tot ce ştia despre trecut şi ia decizii care definesc viitorul maimuţelor şi oamenilor.

Din 16 august, Paddington are o nouă aventură pe HBO Max, cu „Paddington în Peru” („Paddington in Peru”). Plin de amestecul clasic al lui Paddington de farmec şi umor în hohote, „Paddington în Peru” îl găseşte pe îndrăgitul urs care adoră marmelada, într-o aventură palpitantă în junglă, cu mize mari. Atunci când Paddington descoperă că mătuşa lui a dispărut de la Casa pentru Urşi Pensionari, el şi familia Brown merg în Peru pentru a o căuta. Singurul indiciu este un semn pe o hartă enigmatică. Decis să rezolve misterul, Paddington porneşte să o caute în pădurile tropicale ale Amazonului.

O mamă trebuie să se reinventeze şi să-şi apere familia în timpul unei dictaturi militare care devine şi mai strictă în „Sunt încă aici” („I’m Still Here”), care se vede pe platformă din 22 august.

„Premiul cel mare” („Jackpot!”) este programat din 29 august. În viitorul apropiat este stabilită o „mare loterie” cu regula: dacă cineva ucide câştigătorul până la apus, acea persoană preia premiul în valoare de mai multe miliarde de dolari. Atunci când Katie Kim (Awkwafina) se trezeşte în mod accidental cu biletul câştigător, ea îşi uneşte forţele cu agentul amator Noel Cassidy (John Cena), care vrea s-o ajute să supravieţuiască, în schimbul unei părţi din premiul ei.

Alte filme: „A trăi” („Living”), „Pasagerii” („Passengers”), „King Kong” („King Kong”), „Baby Driver” („Baby Driver”), „Planeta Maimuţelor: Revoluţie” („Dawn of the Planet of the Apes”), „Planeta Maimuţelor: Războiul” („War for the Planet of the Apes”), „Tutorele nepotrivit” („The Bad Guardian”), „Distrugerea concurenţei” („Killing the Competition”), „Drumul ruşinii” („Walk of Shame”), „Space Jam: O nouă eră” („Space Jam: A New Legacy”), „80 pentru Brady” („80 for Brady”), „Hancock” („Hancock”), „Vecini de coşmar” („Neighbors”), „Vecini de coşmar 2” („Neighbors 2: Sorority Rising”), „Secretul lui Adaline” („The Age of Adaline”), „Superman” („Superman”), „Superman II” („Superman II”), „Superman III” („Superman III”), „Superman IV : Lupta pentru pace” („Superman IV: The Quest for Peace”), „Superman revine” („Superman Returns”).

Filme artistice şi documentare româneşti: „Captura”, „Italiencele”, „Fără prelungiri”, „Umilinţa”, „Roxanne”, „Vis. Viaţă”, „Kapitalism - Reţeta noastră secretă”, „Klaus & Barroso”, „Arsenie: Viaţa de apoi”.

SPORT

US Open începe pe 24 august, aducând la start cei mai buni jucători şi cele mai bune jucătoare pe terenurile americane de hard. Jannik Sinner şi Aryna Sabalenka sunt campionii en-titre ai turneelor de simplu de la New York şi vor încerca să-şi apere titlurile în ultimul Grand Slam al anului. HBO Max transmite toate meciurile de pe toate terenurile, inclusiv turneul de calificări începând cu 18 august, dar şi turneul de dublu-mixt, desfăşurat în premieră înaintea celor principale, pe 19-20 august.

Turul Franţei feminin continuă pe HBO Max până la 3 august, în timp ce noi competiţii din UCI World Tour sunt programate toată luna, începând cu Clasica San Sebastian (2 august) şi continuând cu Turul Poloniei (4-10 august). Turul Spaniei, ultimul mare tur al anului, începe în 23 august, cu Jonas Vingegaard şi alţi rutieri de top precum Richard Carapaz, Juan Ayuso, Filippo Ganna, Enric Mas, Tom Pidcock sau Joao Almeida la start. HBO Max transmite toate etapele turului în direct.

DOCUMENTARE & REALITY

Elizabeth Chambers a descoperit minciuni şi semnale de alarmă în propria căsnicie. Acum analizează cu alte victime iubirea care devine toxică în „Toxic” din 1 august.

Producţia originală HBO „Crimele de la magazinul cu iaurturi” („The Yogurt Shop Murders”) are premiera pe 4 august. Acest serial de patru episoade explorează tragica ucidere a patru adolescente într-un magazin de iaurturi pe 6 decembrie 1991, în Austin, Texas.

„Bogăţii murdare” („Filthy Fortunes”) are premiera pe 14 august pe HBO Max. Matt Paxton şi echipa lui îşi ajută clienţii să-şi cureţe, să-şi sorteze şi să-şi evalueze colecţiile profitabile pe care le-au adunat.

„Expediţii şi mistere” („Expedition X”) vine cu două noi sezoane pe HBO Max pe 29 august. Josh Gates împreună cu o echipă investighează "necunoscutul". Jessica Chobot şi Phil Torres i se alătură pentru a investiga fenomene inexplicabile.

În aceeaşi zi aflăm şi povestea lui Frank Dan Nørgaard Jørgensen, în „Călăreţi şi călăi” („Horses & Hangman”). În vara lui 2022 el dispare din Djursland. Iubita lui, Rikke, îl aşteaptă în acea seară pentru o întâlnire romantică, dar familistul nu apare. Familia, iubita şi cel mai bun prieten al lui Frank sunt îngrijoraţi, pentru că îl ştiu pe Frank drept cineva pe care te poţi baza. Câteva zile mai târziu, maşina lui Frank e descoperită incendiată, într-o parcare dintr-o pădure din nordul Djursland. Cazul de dispariţie ia curând o turnură sinistră.

COPII

La sfârşit de august, pe 30, ne întâlnim cu „Ruby Gillman, adolescenta kraken” („Ruby Gillman: Teenage Kraken”), o adolescentă pentru care liceul devine o experienţă şi mai stânjenitoare pentru că se simte jenată de familia ei de monştri de mare, care locuiesc incognito printre oameni. Ea află însă că provine din familia regală de krakeni care au jurat să protejeze oceanele de sirenele vanitoase şi însetate de putere. Lucrurile iau o turnură şi mai proastă când Chelsea, o sirenă devenită om, se înscrie la liceul lui Ruby şi ameninţă să reînceapă conflictul dintre creaturile marine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.