Festivalul Muzicii Maghiare, ediţia 20, se va deschide cu un recital extraordinar propus de Ana Silvestru, câştigătoarea primei ediţii a festivalului, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul, organizat de Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, va avea loc la Sala Radio duminică, 12 mai, începând cu ora 18.00.

Invitaţii pianistei sunt nume importante ale muzicii europene: Matvey Demin, primul flautist din istorie care a câştigat Premiul I la Concursul Internaţional Ceaikovski la secţiunea instrumente de suflat (2019), pianistul Giulio Biddau şi percuţioniştii Matthias Kessler şi Luca Staffelbach.

Concertul este realizat în parteneriat cu Asociaţia Ana Silvestru Classics, Societatea Română de Radiodifuziune şi Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti. Bilete, pe entertix.ro, myticket.ro, în librăriile Cărtureşti şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

În program se află adevărate pietre de hotar ale muzicii de cameră, aşa cum sunt Sonata în La major pentru flaut şi pian de César Franck sau Preludiu la după-amiaza unui faun pentru flaut şi pian de Calude Debussy, Sonata pentru două piane şi percuţie Sz. 110 de Bartók Béla sau Ma mère l’oye de Maurice Ravel în versiunea pentru două piane şi percuţie.

„Am ales pentru ediţia omagială a Festivalului Muzicii Maghiare un program care să onoreze spiritul atât de deschis al maestrului Ludovic Bacs, a cărui încredere şi preţuire au fost foarte importante pentru mine. Am conceput acest program în spiritul unui „tombeau”, acea piesă memorială din barocul francez, reinterpretată mai târziu de Maurice Ravel”, declară Ana Silvestru.

Pianista mai arată că a ales să înceapă recitalul cu Sonata în La Major, „ea însăşi cadoul pe care César Franck l-a oferit la nunta lui Eugène Ysaÿe”, continuând cu două dintre cele mai iubite capodopere ale literaturii muzicale, Preludiul la după amiaza unui faun de Claude Debussy, în versiunea pentru flaut şi pian a lui Gustave Samazeuilh, şi Ma mère l’oye de Maurice Ravel, în aranjamentul pentru două piane  cu percuţia adăugată de regretatul Peter Sadlo. Sonata pentru două piane şi percuţie, cu care va continua recitalul, este una dintre cele mai dificile şi mai „temute” lucrări din literatura muzicală, ceea ce o face cu atât mai potrivită pentru a onora spiritul lui Ludovic Bacs, cel care, de-a lungul deceniilor, „a explorat lumi muzicale complet necunoscute şi dintre cele mai diverse”, mai spune Ana Silvestru.

Cine sunt artiştii

Ana Silvestru: „Credeam că va începe o orgie” citează Dana Grigorcea, laureata Premiului elveţian de carte, în articolul „Selbstbefragung ohne Ende”, apărut în Die Presse şi Kulturtipp, inspirat de recitalul „Umbre şi arhetipuri”, care a inclus transcripţia pentru pian solo a Anei Silvestru a „Ritualului primăverii” de Stravinsky. Cariera internaţională a Anei Silvestru a început cu o serie de recitaluri la Paris, facilitate de câştigarea Festivalului Muzicii Maghiare. De-a lungul anilor, Ana Silvestru a concertat în calitate de solistă şi în recitaluri camerale alături de artişti precum Alina Cojocaru, Johan Kobborg, Fabio di Casola, Quinn Kelsey, Olga Kulchynska, Christina Daletska, Tamas Henter, Ştefan Tarara, Matvey Demin, Thomas Grossenbacher, Lionel Cottet, Andrei Ioniţă, Johannes Schlaefli, Chin Chao Lin, Serghei Polunin etc., pe unele dintre cele mai prestigioase scene din România, Franţa, Elveţia, Spania, Italia, Austria, Germania, Olanda, Polonia, Ungaria, Serbia, Cehia, Israel, Japonia, Maroc sau Bhutan. Ana Silvestru a absolvit studiile de licenţă la clasa profesorului Viniciu Moroianu la UNMB. După absolvirea cu cea mai înaltă distincţie a studiilor de masterat la Universitatea de Arte din Zürich a obţinut şi prestigioasa diplomă de solist concertist (ambele la clasa profesorului Konstantin Scherbakov). De-a lungul anilor a beneficiat de îndrumarea şi susţinerea unor artişti precum Lazar Berman, Dmitri Bashkirov, Daniel Fueter, Larissa Gergieva, Margreet Honig, Radovan Vlatkovic, Bernard Ringeissen, Karl-Heinz Kaemmerling.

Matvey Demin - Primul flautist din istorie care a câştigat în 2019 Premiul I la Concursului Internaţional Ceaikovski, categoria instrumentelor de suflat, s-a născut în Siberia în 1993, unde a început studiul muzicii cu bunica lui, continuând-şi educaţia cu Andrea Lieberknecht la München şi la Hanovra. Este laureat al unor concursuri internaţionale precum «Aeolus», ARD (München), Concursul Internaţional de Flaut din Krakovia, Concursul Internaţional Unisa etc. Din 2022 este prim-flautist al Orchestrei Simfonice SWR Stuttgart, iar din 2023 este profesor de flaut la Hochschule für Musik Freiburg. În calitate de solist a cântat cu Orchestra Tonhalle Zürich, Orchestra Teatrului Mariinsky, Orchestra Simfonică din Düsseldorf, Orchestra Filarmonicii din Nürnberg, iar în 2019 a susţinut un turneu în Japonia sub bagheta maestrului Valeri Gergiev. Fiind un interpret desăvârşit al repertoriului cameral, Matvey Demin este invitat cu regularitate în festivaluri precum: Pyeongchang Music Festival, Molyvos Festival, Flute Virtuosi Festival, Davos Festival, Festival «PAAX GNP». Din octombrie 2021 Matvey Demin este artist exclusiv Yamaha.

Giulio Biddau - Născut la Cagliari, a studiat cu Arlette Giangrandi Eggmann şi a absolvit pianul la Conservatorul din oraşul său natal. S-a specializat la Paris cu Jean Marc Luisada la École Normale şi apoi cu Aldo Ciccolini şi Dominique Merlet. A urmat cursurile Hochschule für Musik „Hanns Eisler” din Berlin şi a obţinut diploma cu cea mai înaltă distincţie conferită de Accademia Nazionale di Santa Cecilia cu Sergio Perticaroli. Este laureat al unor concursuri internaţionale precum Casagrande din Terni, Concursul Internaţional de Pian de la Tbilisi, Iturbi din Valencia, obţinând Premiul I la Concursul „Les Nuits Pianistiques – Lauréats SPEDIDAM” din Aix-en-Provence. A concertat pe unele dintre cele mai prestigioase scene din Germania, Slovenia, Marea Britanie, Austria, Suedia, China, Chile, Australia şi Argentina şi a evoluat în calitate de solist sub bagheta lui. A cântat sub bagheta lui Lawrence Foster, François-Xavier Roth, Tan Dun, Damian Iorio, Silvia Massarelli, Filippo Maria Bressan alături de importante orchestre europene. În 2018 şi 2021 a fost premiat de Asociaţia Criticilor Muzicali din Argentina.

Luca Steffelbach - A absolvit Universitatea de Arte din Zürich sub îndrumarea profesorilor Raphael Christen, Benjamin Forster, Klaus Schwärzler, Rainer Seegers şi Martin Grubinger. Are o bogată experienţă în calitate de solist, interpret de muzică de cameră şi în ansambluri orchestrale, în săli de concerte precum Filarmonica din Berlin, KKL Luzern sau Tonhalle Zürich. În calitate de solist a evoluat în compania unor orchestre precum Wellington Orchestra, Christchurch Symphony Orchestra, City Light Orchestra din Lucerna sau Kammerorchester Arpeggione Hohenems. Este membru fondator al formaţiei camerale Trio Colores, premiată şi extrem de apreciată pentru proiectele care fascinează prin originalitate debordantă şi muzicalitate rafinată. Aranjamentele şi compoziţiile lui Luca Staffelbach au fost deja interpretate în SUA, America Latină, Sicilia, Finlanda şi Elveţia.

Matthias Kessler - Născut în Feldkirch, Austria, Matthias Kessler şi-a finalizat studiile de licenţă la Universitatea de Arte din Zürich sub îndrumarea profesorilor Klaus Schwärzler, Benjamin Forster, Raphael Christen şi Martin Grubinger. După absolvire a primit bursa Academiei Karajan a Filarmonicii din Berlin, unde a studiat cu Jan Schlichte şi Wieland Welzel. Din 2021, Kessler îşi continuă studiile de master la Universitatea de Muzică Hans Eisler cu profesorii Franz Schindlbeck şi Rainer Seegers. Din ianuarie 2022 ocupă funcţia de timpanist principal şi prim-percuţionist al Orchestrei Simfonice din Hamburg fiind des invitat în cele mai importante orchestre europene, precum Filarmonica din Berlin, Orchestra Tonhalle Zürich, Orchestra NDR Elbphilharmonie şi Orchestra Simfonică Radio din Berlin. Matthias Kessler este co-fondator şi membru al Trio Colores.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.