Muzeul Judetean Buzău organizează, în premieră, o expoziţie dedicată artei tatuajului. Evenimentul este organizat în colaborare cu 7 artişti ce pun bazele unei şcoli de tatuaj, prima din ţară cu un asemenea profil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Încă din Preistorie, oamenii au practicat tatuajul. Evoluţia artei tatuajului, de la origini şi până în prezent, a fost una dintre cele mai diverse în tehnici şi simbolistică. Cel mai vechi tatuaj aplicat, cunoscut până în prezent, a fost realizat în jurul anului 3.300 î.Hr. (Epoca Bronzului), pe corpul lui Otzi – Omul de Gheaţă. Dacă ne raportăm la statuetele antropomorfe atribuite Neoliticului, putem presupune că tatuajul era practicat încă din această perioadă istorică (cca. 5000 î. Hr.). Indiferent de perioada istorică în care au fost realizate tatuajele, scopul acestora era de a identifica, de a marca anumite persoane în cadrul comunităţii. Elemente de identificare culturală, socială sau/şi militară, tatuajele au ajuns până în zilele noastre şi le întâlnim aproape la tot pasul. Poziţia lor în societatea contemporană între preconcepţie, paradigmă şi comportament social este, pe bună dreptate, considerată o artă", transmit, m, iercurireprezentanţii Muzeului Judeţean Buzău.

Expoziţia de grup dedicată artei tatuajului va fi intitulată "Inkperium" şi va fi vernisată vineri, 18 august, la sediul muzeului din municipiul Buzău.

"Expoziţia este rodul colaborării a şapte artişti tatuatori, fondatori ai viitoarei şcoli de tatuaj cu acelaşi nume, prima cu acest domeniu din România. Vor fi prezente schiţe de proiect, lucrări de grafică specifice genului, realizate pe mai multe tipuri de suport, inclusiv pergament artificial, o replică cu calităţi similare pielii umane, destinată exerciţiului tehnic. Pe lângă acestea vor mai fi prezente lucrări obiect şi instrumente ce au fost folosite în stadiile incipiente ale popularizării acestui domeniu artistic", mai transmite Muzeul Judeţean Buzău.

Expoziţia va fi deschisă până în data de 18 septembrie 2023, iar accesul la vernisaj este gratuit.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.