Vernisajul expoziţiei „M.H. Maxy - De la avangardă la socialism” va avea loc miercuri, 28 decembrie, ora 18.00 în spaţiul expoziţiilor temporare de la parterul Galeriei Naţionale a Muzeului Naţional de Artă al României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Expoziţia va fi deschisă de Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Max Herman Maxy a fost una dintre figurile excepţionale ale artei secolului XX din România, viaţa sa de artist petrecându-se în două epoci distincte, egale ca durată: în România monarhică din anul 1923, cel al întoarcerii de la studiile urmate la Berlin până în anul 1947 şi cea care a urmat prin instaurarea regimului comunist în acel an şi până la moartea sa în 1971. În ambele perioade a fost o figură de prim rang, fie ca unul dintre liderii mişcării artistice de avangardă din perioada interbelică, fie ca directorul care a condus înfiinţarea şi funcţionarea celui mai important muzeu de artă al României din perioada comunistă (actualul MNAR).

Această expoziţie prezintă opera artistului în aceste două secţiuni distincte, urmând firul cronologic al biografiei sale şi reuneşte 95 de lucrări de pictură, 50 de lucrări de grafică şi proiecte de scenografie, obiecte de artă aplicată, o selecţie din revistele de avangardă Integral, Contimporanul, unu, Punct.

Vor fi proiectate selecţii din filme documentare realizate în anii '40 şi '50 semnificative pentru climatul epocilor respective.

La realizarea expoziţiei au colaborat: Arhiva Naţională de Filme, Asociaţia „Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României”, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Complexul Muzeal Arad, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Consiliul Naţional al Cinematografiei, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Judeţean Mureş, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus”, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea. De asemenea, sunt expuse lucrări din colecţiile Damian Florea, Vladimir Pană, Ovidiu Şandor.

Curator Călin Stegerean, director general al MNAR. Comisar de expoziţie Patricia Bădulescu, muzeograf.

Expoziţia va fi deschisă până la 30 aprilie 2023 şi va include activităţi educative şi conferinţe susţinute de academicianul Ion Pop, dr. Alexandra Chiriac şi Călin Stegerean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.