Muzeul H’ART din Amsterdam va organiza, în perioada septembrie 2025 - ianuarie 2026, expoziţia „Brâncuşi, Naşterea sculpturii moderne”, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Această prezentare de referinţă realizată în colaborare cu colecţiile Centrului Pompidou aduce în Ţările de Jos o amplă selecţie de lucrări semnate de Constantin Brâncuşi, considerat părintele sculpturii moderne. Explorând diferitele faţete ale operei sale, expoziţia reuneşte peste 30 de capodopere sculpturale, alături de piedestalurile originale create de artist, precum şi de fotografii şi filme realizate de acesta. Centrul Pompidou împrumută rareori aceste piese extrem de fragile, ceea ce face din acest eveniment unul cu adevărat unic.
„Brâncuşi este, în acelaşi timp, patrimoniu universal şi o conştiinţă artistică profund românească. Expoziţia excepţională de la H’ART Museum oferă publicului o parte esenţială din opera sa şi reafirmă importanţa circulaţiei operelor de artă şi impactul relaţiilor culturale internaţionale. La aniversarea celor 22 de ani de existenţă a Institutului Cultural Român, ICR sprijină prima expoziţie personală dedicată lui Constantin Brâncuşi în Amsterdam - un eveniment care readuce în lumină modernitatea radicală a unui sculptor român care a schimbat istoria artei. Povestea merge mai departe”, a declarat Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român.

Expoziţia marchează un nou capitol pentru parteneriatul multianual dintre Muzeul H’ART şi Centre Pompidou, dar şi o altă etapă a colaborării ICR cu muzee europene de prim rang care promovează valori româneşti devenite valori universale. Este, totodată, prima expoziţie personală dedicată operei lui Brâncuşi organizată în capitala neerlandeză şi a doua găzduită vreodată în Ţările de Jos (prima retrospectivă a avut loc la Haga, în 1970).
Aceste împrumuturi excepţionale au fost posibile datorită amplului proces de renovare a Centrului Pompidou, precum şi parteneriatului solid dintre muzeele din Paris şi Amsterdam. Publicul neerlandez are, astfel, o ocazie unică în viaţă de a descoperi opera inegalabilă a lui Brâncuşi. Colecţia provine din atelierul original al artistului, pe care acesta l-a lăsat în întregime statului francez în 1957, transformând Centrul Pompidou în custodele celei mai mari şi mai cuprinzătoare colecţii Brâncuşi din lume.
Expoziţia dezvăluie temele şi motivele majore pe care Brâncuşi le-a explorat constant timp de cinci decenii. Ea aduce în prim-plan procesul său creativ unic şi talentul de a reda „esenţa lucrurilor”. Sculpturile, cu formele lor netede şi pure, reflectă dorinţa artistului de a depăşi aparenţele şi de a atinge un limbaj nou şi universal. Celebrând forţa sa inventivă şi căutarea neobosită a frumuseţii, expoziţia evidenţiază marile revoluţii aduse de arta lui Brâncuşi: reinventarea portretului, statutul nou acordat piedestalului, jocul cu lumina şi mişcarea, precum şi ideea de serialitate.
Expoziţia va fi însoţită de un catalog amplu şi bogat ilustrat (disponibil în neerlandeză şi engleză), publicat de WBooks, cu contribuţii speciale semnate de Ariane Coulondre (curatoare în cadrul Departamentului Colecţiilor Moderne, Centre Pompidou).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.