Expoziţia „Music Gallery”, care prezintă muzica într-un mod atipic pentru publicul larg, va putea fi vizitată toată luna septembrie iar accesul este liber la Rezidenţa9 din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Majoritatea oamenilor interacţionează cu muzica doar prin concerte, unde sunt simpli martori la actul artistic. Dar experienţa poate fi mult mai complexă de atât. Inspirându-ne din felul în care funcţionează o galerie de artă, am creat o expoziţie despre muzică, în care accentul cade pe experienţa senzorială, pe interacţiunea cu echipamentele şi pe ideea de a descoperi inspiraţia din spatele creaţiilor muzicale. La Music Gallery poţi asculta sunetul cald al vinilurilor, folosim echipamente de calitate pentru o redare fidelă a sunetului şi prezentăm muzica cu alţi ochi. Deşi pare, nu e nimic pretenţios şi experienţa e gândită în special pentru cei amatori. Am pornit de la jazz, dar, special pentru Festivalul «George Enescu», am creat două secţiuni dedicate muzicii clasice, în care am adus elemente de artă vizuală, poveşti despre lucrări de muzică clasică şi un mic colţ tribut lui Enescu, cel mai mare muzician al acestei ţări”, spune Alin Vaida, director Jazz in the Park & director executiv Fapte.

Proiecţii de film şi concerte

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Pentru o lună de zile Rezidenţa9 va fi învăluită în sunete. Suntem bucuroşi şi onoraţi să colaborăm cu echipa Jazz in the Park, iniţiatorii Music Gallery. Expoziţia completează minunat unul din programele noastre preferate, Post Muzica, oferind publicului oportunitatea unor audiţii în condiţii tehnice excepţionale. Vă aşteptăm aşadar în luna septembrie la Rezidenţa9, hotspotul cultural al BRD, să simţiţi, ascultaţi şi să contemplaţi universul minunat al muzicii”, a declarat Suzana Dan, manager Rezidenţa9.

De asemenea, copiii se pot bucura de un program special conceput pentru ei: ateliere de educaţie muzicală JazzUp Young la început de septembrie, lecţii de pian cu Leyah la mijlocul lunii şi cursuri de percuţie în cadrul Music Gallery spre final de lună. Participarea la aceste activităţi cultural-educative este gratuită.

Pentru adulţi, avem pregătite filme şi concerte la Rezidenţa9. Pe 2 septembrie, este organizată proiecţia documentarului „Muzica rănilor de război”, cu Sabin Penea şi Marius Manole. Aceasta va fi urmată de un recital live cu Sabin Penea la vioara creată de Nicolò Galiano acum peste 250 de ani. După doar opt zile, concertul JazzUp, un recital cu Eliza Puchianu la pian şi Sabin Penea la vioară, va aduce ritmurile de jazz şi muzică clasică mai aproape de noi.

Pe 23 septembrie, Alexandru Stoica va cânta la oud, un instrument mai rar întâlnit pe scenele din România, şi de Sabin Penea la vioară într-un concert de excepţie - ClassicUp: Deep roots.

Programul clasic de la Rezidenţa9 continuă în septembrie cu CINEVARA în fiecare joi şi va mai include o instalaţie. Un insert în Music Gallery şi o invitaţie la interacţiune tactilă inspirată de sunetele muzicale va întâmpina vizitatorii înca de la intrarea în grădina Rezidenţei9 prin instalaţia special realizată de către artista Raluca Arnăutu, care îşi prezintă astfel lucrarea: “«Înţelegerea ştiinţifică a sunetului porneşte de la diferite tipuri de vibraţii», declara în 1787 cercetătorul şi muzicianul german Ernst Chladni. Plecând de la această teorie mi-am propus ca, pe fundalul simbolurilor muzicale stilizate, să ţes o serie de imagini care să trimită publicul cu gândul la experimentul său care transforma în imagini efectele vibraţiilor asupra suprafeţelor plăcilor metalice presărate cu nisip”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.