Expoziţia „Ilustrad/as. O privire asupra creaţiei feminine în ilustraţia spaniolă contemporană”, dedicată ilustraţiei de carte ce reuneşte 12 artiste de renume internaţional din Spania şi Chile, va fi prezentată publicului timişorean, începând cu data de 16 august, la HEI-House of European Institutes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această antologie a ilustraţiei recente poate fi vizitată în perioada 16 august – 1 septembrie.

Curatoriată de Matilde Rodríguez, expoziţia reuneşte creatoare de renume naţional şi internaţional, precum chilianca Luisa Rivera şi spaniolele Sonia Pulido, Maria Hesse, Helena Perez Garcia şi Lara Lars. Expoziţia îşi propune să se concentreze pe lucrările cele mai libere, creative şi personale ale ilustratoarelor selectate, precum şi să exploreze diferitele formate şi tehnici cu care acestea lucrează: serigrafie, colaje, ceramică, animaţie, risografie, desen digital sau sculptură.

Vernisajul expoziţiei are loc miercuri, 16 august,  începând cu ora 18.00, în prezenţa curatoarei proiectului, Matilde Rodríguez, şi a directorului Institutului Cervantes din Bucureşti, Jorge Jiménez-Zumalacárregui.

Ilustraţia de carte este una dintre cele mai imaginative ramuri ale creaţiei vizuale şi trăieşte, în acest moment, în Spania, un moment de glorie în care munca ilustratorilor şi, mai ales, a ilustratoarelor este recunoscută atât din punct de vedere profesional, cât şi artistic. În domeniul editorial, unde conceptul de carte ilustrată devine din ce în ce mai popular, munca ilustratoarelor se remarcă în mod special, favorizând prin creaţiile lor reeditarea unor clasici universali sau completând în mod vizual creaţia unor proiecte actuale.

În accepţia curatoarei Matilde Rodríguez, expoziţia reprezintă „o antologie care, dintr-un punct de vedere mai amplu, reflectă asupra emoţiilor, identităţii şi relaţiei noastre cu lumea, prilejuind reprezentarea lumii din jurul nostru prin lucrări care ascund o critică subtilă şi tăioasă a societăţii contemporane. ILUSTRAD/AS înseamnă avangardă, creativitate, profesionalism şi diversitate. Douăsprezece artiste ce reprezintă, de fapt, mult mai multe creatoare pe scena artistică şi culturală actuală în care femeile se remarcă prin calitate şi profesionalism. Artiste care au creat tendinţe, care au venit pentru a rămâne şi care au încă multe de spus, de desenat, de împărtăşit, de revendicat. Pentru că viitorul ilustraţiei este şi unul feminin.”

„Curatoarea Matilde Rodríguez mediază, prin intermediul acestei expoziţii, apropierea de douăsprezece planete creatoare care alcătuiesc un univers interconectat aşa cum este fiecare dintre operele acestor artiste, fiecare dintre ele cu propria personalitate artistică, dar toate locuind în acea reţea despre care vorbeşte ecocriticul Timothy Morton. O reţea pe care ele o străbat conspectând natura, învăţând din cele mai tradiţionale meşteşuguri (de la desen la ceramică) şi cercetând cele mai obscure aspecte ale identităţii, făcând apel la literatura clasică sau la memoria culturală ale unor generaţii întregi pentru a înţelege lumea într-o formă nouă, creând un folclor intim care celebrează luminile sufletului şi întunecimile inimii”, a declarat Luis García Montero, directorul Institutului Cervantes din Madrid.

Artistele prezente în expoziţie sunt: Bea Lema, Helena Perez Garcia, Iria do Castelo, Iria Fafian, Lara Lars, Luisa Rivera, Malota, Maria Hesse, Nuria Figueiredo, Pelo di Cane, Sara Landeta şi Sonia Pulido.

Programul de vizitare este: miercuri-vineri - 16:00-20:00 | sâmbătă-duminică - 11:00-20.00. În zilele de luni şi marţi expoziţia este închisă.

HEI-House of European Institutes este un nou centru multicultural din Timişoara, situat în Bastionul Theresia, Galeria 1. Misiunea lui este de a completa dimensiunea europeană a proiectului „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” printr-un program curatorial de artă angajată social, reflectând teme precum diversitatea, sustenabilitatea, egalitatea, drepturile omului.

Proiectul face parte din Programul Cultural Naţional „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” şi este finanţat prin programul Ecouri Europene, derulat de Centrul de Proiecte Timişoara, cu fonduri alocate de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.