Spectacolele de operă „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Tosca” de Puccini, „Carmen” de Bizet şi spectacolul de balet „Corsarul”, de Adolphe Charles Adam, fac parte din repertoriul actual al Operei Naţionale Bucureşti şi sunt în programul de săptămâna viitoare al instituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joi, 3 martie, de la ora 18.30, se va juca spectacolul de operă „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, în regia lui Ion Caramitru. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

Opera „Evgheni Oneghin” a fost reprezentată pentru prima oară la data de 17 martie 1879 de către studenţii Conservatorului din Moscova, sub conducerea muzicală a lui Nicolai Rubinstein.

Ceaikovski se temuse de lipsa efectelor scenice deoarece opera fusese concepută ca o „dramă lirică intimă, dar puternică”, după cum el însuşi a caracterizat-o. După doi ani de la prima reprezentaţie, opera a intrat în repertoriul Teatrului Mare din Moscova, la data de 11 iunie 1881, devenind rapid una dintre lucrările preferate ale publicului. De atunci, popularitatea acesteia a crescut continuu, devenind, în timp, parte a patrimoniului muzical universal.

Geniul componistic al lui Ceaikovski a realizat o muzică de mare bogăţie expresivă, iar partiturile vocale ale personajelor principale oferă fascinante caracterizări dramaturgice atât la nivel portretistic dar şi în ceea ce priveşte relaţia teatrală dintre personaje. Distribuţia reprezentaţiei din 3 martie: Oneghin: Florin Estefan – invitat; Tatiana: Crina Zancu, Lenski: Andrei Lazăr, Olga: Maria Miron – invitată, Gremin: Filip Panait, Larina: Sorana Negrea, Filipievna: Andreea Iftimescu – invitată, Triquet: Valentin Racoveanu, Zaretsky / Căpitanul: Dan Indricău.

Vineri, 4 martie, de la ora 18.30, va avea loc spectacolul de balet „Corsarul” de Adam, regia şi coregrafia Vasily Medvedev. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu. În spirit romantic, povestea în paşi de dans clasic transpune istoria de dragoste dintre un pirat şi o sclavă, iar acţiunea are loc la Adrianopole, la începutul secolului al XIX-lea. Baletul, extrem de solicitant din punct de vedere tehnic şi interpretativ, a avut timp de un deceniu în distribuţie nume mari ale scenei naţionale bucureştene. Adolphe Charles Adam ne confirmă în specificul creativităţii sale dedicate mişcării coregrafice universalitatea dragostei ca stare afectivă în existenţa umană.

Sâmbătă, 5 martie, de la ora 18.30, este programat spectacolul de operă „Tosca” de Giacomo Puccini, în regia lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Impresionanta operă, care a avut la bază o piesă de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, „Tosca” este, fără doar şi poate, o dramă puternică, asemenea vieţii din care a fost esenţializată magistral de către compozitor; este o dramă a unei mari iubiri - cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, şi un tânăr pictor talentat, Cavaradossi - dramă confruntată cu realităţi istorice ale timpului precum domnia Mariei Carolina, fiica Mariei Terezia şi sora Mariei Antoaneta, precum şi de înfrângerea în final a Austriei de către Napoleon în bătălia de la Marengo, cu acţiuni încărcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.

Pentru tradiţia românească de operă, constituie un titlu de legitimă mândrie faptul că personajul central al acestei opere a fost creat pentru vocea legendarei soprane românce Haricleea Darclée care a interpretat rolul la premiera absolută de la Roma de la 14 ianuarie 1900 dar şi în alte mari teatre ale lumii. Celebra arie Vissi d'arte iniţial inexistentă în partitrura originară, a fost elaborată şi propusă compozitorului de către protagonista premierei absolute, Hariclea Darclée. Distribuţia reprezentaţiei din 5 martie: Floria Tosca: Carmen Gurban - invitată, Mario Cavaradossi: Alin Stoica, Scarpia: Valentin Vasiliu, Cesare Angelotti: Marius Boloş, Sacrestano: Ion Dimieru, Spoletta: Valentin Racoveanu, Sciarrone: Dan Indricău, Un carceriere: Filip Panait, Un pastore: Zsuzsana Cerveni - debut.

Spectacolul de operă „Carmen” de Bizet, în regia Marinei Emandi Tiron, va fi duminică, 6 martie, de la ora 18.30, la Sala Mare a ONB. 

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Una dintre cele mai îndrăgite creaţii de operă din toate timpurile „Carmen” de Georges Bizet reprezintă astăzi o provocare atât pentru regizori, cât şi pentru scenografii şi coregrafii care pun în scenă suita semnată Georges Bizet/ Rodion Şcedrin.

Chiar şi cele mai nonconformiste montări, care uneori aduc acţiunea în contemporaneitate, nu pot ocoli atmosfera cu specific spaniol sugerată de muzică. Sonorităţile de inspiraţie folclorică folosite de compozitorul Georges Bizet impun la fiecare punere în scenă prezenţa unor elemente care situează acţiunea la Sevilla, un oraş plin de culoare, zgomot de castangete şi paşi de flamenco. Chiar zilele acestea, la 3 martie, se vor împlini 147 de ani de la premiera absolută de la Opéra Comique din Paris, eveniment care nu a avut succesul dorit de compozitor ce s-a şi stins din viaţă exact trei luni mai târziu, la 3 iunie. Dar ulterior, popularitatea acestei opere a crescut şi continuă să se menţină şi astăzi printre cele mai iubite titluri ale repertoriului de operă.

La premiera absolută, rolul Morales a fost interpretat de un prieten foarte bun al lui Bizet, baritonul Edmond Duvernois, personalitate de mare valoare a pedagogiei de canto; Duvernois a preparat lansarea în carieră a tinerei Haricleea Hartulary şi a prezentat-o lui Charles Gounod devenind apoi legendara Hariclea Darclée. Unul dintre studenţii cei mai iubiţi ai lui Duvernois de la Conservatorul din Paris, a fost tenorul român Constantin Stroescu, care, după o prestigioasă carieră internaţională, a transmis tot ce aflase despre Carmen, despre frământările lui Bizet, despre profunzimile libretului realizat de Meilhac şi Halévy, studentei sale de la Conservatorul din Bucureşti, mezzosoprana Elena Cernei, cea care avea să devină una dintre cele mai mari interprete ale acestui rol în istoria universală a teatrului liric. Spectacolul de pe scena Operei Naţionale Bucureşti este construit în tonuri calde, în care abundă nuanţe de galben, portocaliu şi roşu. Distribuţia reprezentaţiei din 6 martie: Carmen: Oana Andra, Don José: Liviu Indricău, Micaëla: Mihaela Stanciu, Escamillo: Ştefan Ignat, Frasquita: Stanca Maria Manoleanu – invitată, Mercedes: Sidonia Nica, Le Dancaïre: Lucian Corchiş, Le Remendado: Valentin Racoveanu, Zuniga: Horia Sandu, Moralès: Daniel Filipescu.

Bilete pe https://tickets.operanb.ro/  şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.