Anca Mazilu şi Bogdan Stănescu vor fi gazdele show-ului semifinalei Eurovision România din acest an. Protagoniştii emisiunii „Cu capu-n zori” de la TVR 1 vor prezenta show-ul din 12 februarie, care va fi transmis în direct, începând de la ora 22.00, de Televiziunea Română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipa prezentatorilor va fi completată de Ilinca Băcilă, reprezentanta României la Eurovision 2017, care va fi alături de concurenţi şi va transmite din Camera Verde.

Cu o experienţă de peste 20 de ani în media, Anca Mazilu a fost reporter, jurnalist acreditat la Albo dei Giornalisi Roma, producător al mai multor genuri de emisiuni - reality show, matrimonial show, ştiri, dezbatere politică sau divertisment, iar în 2020 a tradus, în direct, Festivalul de la Sanremo, ediţia cu numărul 70. La TVR, Anca Mazilu este realizator- producător al emisiunii de dezvoltare relaţionala „Eu pot” şi gazdă a matinalului „Cu capu-n zori”.

Bogdan Stănescu a participat la numeroase transmisii ale unor evenimente de marcă, precum Gala decernării Premiilor Oscar (trei ediţii), Gala decernării Premiilor Globul de Aur (trei ediţii), Gala decernării Premiilor Grammy (o ediţie), Eurovision Song Contest (2014,2015,2019), Spectacolul Eurovision: Europe Shine a Light – 2020 sau Festivalul Cântecul Italian Sanremo 2020, în calitate de comentator/ traducător/moderator.

Vedeta TVR este şi profesor asociat la Catedra de Engleză a Universităţii din Bucureşti şi doctor în filologie. Cu o experienţă de peste 30 de ani în televiziune, Bogdan este gazda emisiunii „Cu capu-n zori” de la TVR 1, alături de Anca Mazilu.

Pentru Ilinca Băcilă, este al cincilea an consecutiv în care participă, într-un rol sau altul, la fenomenul Eurovision. A fost, pe rând, reprezentantă a României în concurs (locul 7 în finală, alături de Alex Florea), membru în juriul naţional, în cel internaţional, a prezentat notele României în faza internaţională, iar anul acesta va fi în Camera Verde, alături de semifinalişti.

Semifinala Selecţiei Naţionale se încheie pe 12 februarie, cu un show transmis în direct la TVR 1, TVR Internaţional, TVR Moldova şi pe TVR+, de la ora 21.00.

Până atunci, în premieră la Selecţia Naţională, fanii îşi vor vota favoriţii pe pagina oficială de Facebook Eurovision România, în intervalul 9 februarie, ora 20.00 - 10 februarie, ora 20.00 (piesele sunt disponibile pe canalul de Youtube al TVR, pe pagina de Facebook Eurovision România şi pe siteul eurovision.tvr.ro) .

Primii cinci vor fi calificaţi în a doua etapă a semifinalei, alături de aleşii juriului.

În cadrul show-ului, juriul de specialişti va alege doar zece piese pentru marea finală.

Ultimul act al competiţiei va avea loc pe 5 martie, când va fi anunţat numele reprezentantului ţării noastre în concursul internaţional Eurovision.

Toate informaţiile privind modalitatea de înscriere şi organizarea concursului sunt prezentate în Regulamentul Selecţiei Naţionale, disponibil pe site-ul oficial eurovision.tvr.ro.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.