Emisiunea de cultură generală “Câştigă România!” va reveni în grila TVR 2 în toamnă, cu cel de-al doilea sezon, prezentatorul Virgil Ianţu semnând un nou contract cu Televiziunea Română şi lucrând în prezent la îmbunătăţirea formatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unică pe piaţa media din România, emisiunea-concurs ce testează cunoştinţele generale ale concurenţilor despre istoria, cultura şi frumuseţile României, s-a bucurat de o largă audienţă la postul public. Peste 2,2 milioane de telespectatori au urmărit în primul sezon formatul 100% românesc, dezvoltat de Televiziunea Română împreună cu Zucchero Media, informează TVR.

“Primul sezon «Câştigă România!» a readus publicului ceea ce îi lipsea de multă vreme. Un concurs de cultură generală. Ba mai mult decât atât, unul familiar, care să ne reflecte identitatea. M-am bucurat că show-ul a devenit popular foarte rapid, atât pentru adulţi, dar şi în rândul copiilor. Am avut concurenţi extraordinar de bine pregătiţi, iar audienţele au fost peste aşteptări. Acest lucru mă obligă să trec la un alt nivel cu această emisiune. Alături de echipa TVR şi Zucherro Media muncim în această perioadă pentru a îmbunătăţi formatul, ca să avem o emisiune pusă la punct din toate punctele de vedere, iar conţinutul să ofere chiar mai mult suspans şi dinamism”, a spus Virgil Ianţu.

”Sper într-un sezon care să ne depăşească din nou aşteptările, iar publicului îi mulţumesc că mi-a fost alături, că a fost extrem de vigilent în oferirea de sugestii pentru îmbunăţirea emisiunii, şi îi aştept pe toţi, la toamnă, într-o nouă şi proaspătă ediţie «Câştigă România!»”, a adăugat el.

În fiecare ediţie, în platoul emisiunii “Câştigă România!” se vor afla trei concurenţi, iar fiecare trebuie să-şi aleagă de pe harta României un judeţ de graniţă ca punct de plecare. Misiunea concurentului este să ajungă într-un judeţ tot de graniţă, ales de calculator. Concurenţii trebuie să răspundă la întrebări de cultură generală ce au legătură cu judeţele ”prin care trec”. În ultima etapă rămâne un sigur jucător, cel care a răspuns la cele mai multe întrebări.

Emisiunea ”Câţtigă România!” a fost remarcată şi la nivel internaţional. În premieră, producţia TVR a fost selecţionată la Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union), competiţie care îşi va desemna premianţii în toamna acestui an. Totodată, un vânzător american de formate de emisiuni a realizat o ediţie-pilot în limba engleză pentru export, sub numele ”To Win Your Country”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.