Un telescop spaţial lansat în 1983 şi un satelit experimental american din 1967, amândoi dezafectaţi, vor trece la cel puţin 100 de metri unul de celălalt, miercuri, deasupra Statelor Unite, cu o probabilitate de a se ciocni de 1 la 1.000, potrivit Societăţii spaţiale de supraveghere, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiecare satelit zboară în orbite opuse şi riscă deci să se lovească frontal, cu o viteză relativă de aproape 15 kilometri pe secundă. 

Ciocnirea sau coliziunea ar avea loc la ora 23.39 GMT, la 900 de kilometri deasupra oraşului Pittsburgh, potrivit societăţii LeoLabs.

Telescopul spaţial IRAS a fost un proiect comun al NASA, Regatului Unit şi Olandei şi a funcţionat 10 luni. Cântăreşte o tonă, potrivit unei baze de date a agenţiei spaţiale europene (ESA) şi măsoară doi metri pe patru metri pătraţi. 

Satelitul experimental american, GGSE-4, a fost lansat de Air Force a Statelor Unite şi cântăreşte 85 de kilograme, dar are o formă neobişnuită: este foarte subţire (60 cm) dar are 18 metri lungime şi zboară vertical. 

LeoLabs a estimat iniţial că riscă o coliziune de 1 la 100, apoi a spus de 1 la 1.000, cu o distranţă probabilă de 13 la 87 de metri între cele două motoare.

Acest tip de coliziune între sateliţi pe care nimeni nu-i mai controlează sunt rare şi periculoase căci ele creează mii de fragmente care riscă să distrugă sau să avarieze sateliţi activi. În 2009, când satelitul de comunicaţii Iridium 33 (activ) şi satelitul militar rus nesupravegheat Cosmos 2251 s-au întâlnit, mii de fragmente de deşeuri de peste 10 centimentri au fost propulsate, poluând orbitele. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.