Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producţie TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix şi să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generaţii întregi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Phoenix. Har/Jar” reuneşte membrii formaţiei din perioada de dinaintea plecării din 1977 şi punctează în cele 104 minute ale filmului momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariţii din 1962 sub numele de „Sfinţii”, până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în ţară, relaţia cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România şi cum au reuşit s-o facă, dar şi viaţa pe care au dus-o peste hotare înainte şi după Revoluţia din ’89. 

„Este un film despre oameni, nu despre muzică. Oameni frumoşi cu orgolii mari, bătrâni cu suflet de copil. Stăpânii României, la un moment dat. Cu o viaţă plină de întâmplări urâte şi frumoase, vesele şi triste. În 60 de ani au trecut prin multe. Eu îmi închipui formaţia ca pe un vagon regal într-o gară regală. Mulţi urcă şi mulţi coboară. Sunt locuri de primă clasă şi locuri la economic, clasa a doua. Conductor e doar unul. Iar prima întrebare pe care i-am pus-o a fost asta: <Ce nu aţi vrea să vedeţi în filmul ăsta, domnule Nicu Covaci?>. Răspunsul a fost: <Realitatea!> Nu l-am ascultat. Am încercat să ajung dincolo de legendă. Sper că am reuşit, cât de cât.” mărturiseşte regizorul Cornel Mihalache.

Premiera filmului este dublată de lansarea cărţii (cu acelaşi titlu) ce conţine interviuri din perioada 1962-1989 plus inserturi grafice din Arhivele Securităţii, deţinute de CNSAS.

Textele prezentate în carte conţin transcrierea integrală a interviurilor realizate de Cornel Mihalache şi Claudia Nedelcu Duca (producătorul filmului) în studiourile TVR şi în alte locaţii din ţară şi străinătate. La sfârşitul fiecărui interviu din carte sunt inserate coduri QR care, prin scanare, deschid documente video, conţinând fragmente inedite neincluse în filmul realizat de Televiziunea Română.

Cartea „Phoenix. Har/Jar” va fi lansată pe 8 decembrie, ora 17:30, la Standul TVR din cadrul Târgului de carte Gaudeamus, în prezenţa: membrilor trupei, a regizorului Cornel Mihalache, a producătorului Claudia Nedelcu Duca şi a lui Costel Postolache, directorului Editurii Intergral.

„Căutarea identităţii a constituit o permanenţă a formaţiei Phoenix. Faza maturităţii a reprezentat-o autoasumarea calităţii spirituale de român. [...] Creaţia lor nu mai ţine de cultura rock, ci pur şi simplu de cultură. Şi în mod esenţial de cultura românească. Phoenix a creat muzică în spiritul folclorului, mergând până la rădăcinile cele mai adânci ale spiritualităţii noastre. [...] Muzica Phoenix a devenit modernă valorificând, asemeni tuturor marilor creatori ai artei contemporane, moştenirea arhaică, populară, ritmurile subterane, vitale, ale supravieţuirii unui popor. [...] Muzica Phoenix defineşte un spirit şi un spaţiu. Întâlnirea norocoasă cu mari scriitori, mari poeţi, a prilejuit conjuncţia cu capodopera”, scrie Costel Postolache în Cuvânt înainte la volumul „Phoenix - Însă eu [o pasere]...”.

„Phoenix. Har/Jar” este un film documentar al Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Cornel Mihalache şi Claudia Nedelcu Duca, montajul filmului îi aparţine Roxanei Elekes, regia lui Cornel Mihalache, iar Claudia Nedelcu Duca este producător. Din ianuarie producţia va putea fi văzută şi pe marele ecrane din Bucureşti şi din ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.