Festivalul de Teatru Independent Undercloud continuă cu evenimente speciale: lansări de carte, dialoguri cu personalităţi, dar şi spectacole-lectură şi spectacol-work in progress.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marţi, de la ora 20.00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala Mică (Club La Mama), va avea loc un dialog cu regizorul Alexa Visarion. „Teatru…încotro?”, moderat de Chris Simion-Mercurian. Cu acest prilej, regizorul va povesti despre începuturile teatrului independent în România iar participanţii se vor bucura şi de o lansare inedită a cărţilor sale. După dialog, urmează spectacolul „Noaptea bufonilor” cu texte din Cehov şi Shakespeare, în regia sa, cu Marian Râlea şi Richard Bovnoczki (ora 21.00, Sala Mare). 

În aceeaşi seară, de la ora 19.00, va fi prezentată cu intrare liberă (pe bază de rezervare la adresa de email undercloud2021@gmail.com) producţia „Să vorbesc cu tine” de Ana-Maria Beinberger, un spectacol work in progress de Antoaneta Cojocaru, cu Antoaneta Cojocaru şi Daniel Pascariu.

Miercuri, 29 septembrie, la ora 19.00, va fi prezentată o producţie a Teatrului LUNI de la Green Hours - „Cosmonauţi sau Dincolo e mai bine…” de Alexandru Ivănoiu, regia Andreea Lucaci, cu Maria Baciu, Andrei Barbu, Ioana Brumar, Iulia Mirică, Bogdan Tulbure şi Andreea Lucaci, un proiect născut din implicarea colectivă a şapte tineri artişti independenţi, proaspăt absolvenţi, care şi-au păstrat viziunea comună ce i-a apropiat în timpul facultăţii şi care, în ciuda situaţiei pandemice din ultimii doi ani, au reuşit să rămână uniţi în dorinţa de a-şi urma vocaţia.

Cunoscutul blogger Cristian Birta China „Chinezu” îşi va lansa, în cadrul Undercloud, cartea „Ce ne facem, dom’le, cu influencerii ăştia? Cum să transformi aceste resurse digitale în avantaje pentru brandul tau” - miercuri, 29 septembrie, de la ora 20.30, la Clubul Tăranului (La Mama).

Cristian China-Birta (Chinezu) este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din digitalul românesc, cu o experienţă de peste 15 ani în marketing, social media, blogging, dar mai ales consultanţă cu privire la campaniile cu influenceri. Fie că eşti expert sau angajat în domeniu, antreprenor, freelancer sau pur şi simplu eşti curios de puterea pe care o au influencerii astăzi, această carte îţi va răspunde la o sumedenie de întrebări, pornind de la cele mai simple şi până la cele cu adevărat grele.

Spectacolele-lectură pe texte citite în premieră absolută sunt o particularitate a Festivalului de Teatru Independent Undercloud. În fiecare ediţie de festival, dramaturgi români şi internaţionali îşi prezintă aici textele noi. Anul acesta, cele două spectacole-lectură au loc în Sala Mare a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Primul spectacol-lectură al acestei ediţii a festivalului este „Ce-i aia apă verde pe cerul gurii? 53 de stări” de Nora Iuga şi Angela Baciu, regia Chris Simion-Mercurian, cu Maia Morgenstern şi Carla Teaha, un text scris special de cele două autoare pentru proiectul Griviţa 53. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 septembrie, de la ora 21.30, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala Mare. 

Un alt spectacol-lectură pe un text prezentat în premieră este Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin de Éric- Emmanuel Schmitt, regia Chris Simion-Mercurian, cu Rodica Mandache şi Marian Râlea. Evenimentul va avea loc joi, 30 septembrie, de la ora 21.00.

„Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin” este dramatizarea unui micro-roman de factură autobiografică, în care emoţia, umorul, tristeţea, nostalgia, durerea, resemnarea, asumarea şi împlinirea îşi dau mâna şi se prind într-o horă a sufletului ce descrie din urmele lăsate pe inimă, însăşi viaţa, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, grea, dar până la urmă frumoasă.

În ultima zi de festival, joi, 30 septembrie, de la ora 19.00, Alina Berzunţeanu şi István Téglás prezintă spectacolul „O familie fericită”. Spectacolul va fi urmat de un Q&A cu artiştii.

După spectacol va avea loc lansarea cărţii „O carte frumoasă despre un om frumos - Ovidiu Iuliu Moldovan” de Rodica Mandache.

Festivalul de Teatru Independent Undercloud, ediţia aXIVa, se va încheia cu vernisajul expoziţiei de fotografie semnată Cătălina Flămînzeanu.

Pentru TOATE spectacolele din cadrul UNDERCLOUD 2021 accesul publicului în sala de spectacol este permis până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.