Pentru prima dată după 40 de ani, o singură ţară, Peru, va găzdui în ianuarie 2019 raliul Dakar. Traseul competiţiei, care ar putea ameninţa patrimoniul cultural precolumbian, va fi sub atenţia specială a autorităţilor, potrivit le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile din Peru au asigurat marţi că vor lua măsuri pentru protejarea mediului înconjurător şi a locurilor istorice în timpul raliului auto-moto Dakar 2019, care va avea loc în ianuarie. "Vom lucra în coordonare cu ministerul Mediului şi cu cel al Culturii pentru a forma piloţii. Va exista o monitorizare permanentă pentru a alerta în cazul unor probleme", a declarat Patricia Hurtado, coordonator al comisiei guvernamentale pentru raliu. 

Potrivit acesteia, mai multe inspecţii au fost realizate de-a lungul traseului pentru a lua măsuri de conservare a ecosistemului şi a siturilor arheologice, foarte numeroase în Peru. 

În total, 23 de zone protejate au fost definite, unde nu va fi programată nicio competiţie. În timpul ediţiilor precedente, ecologiştii şi arheologii şi-au exprimat deja îngrijorarea cu privire la eventualele daune aduse mediului sau patrimoniului cultural pre-hispanic. 

Dakar, care se va desfăşura între 6 şi 17 ianuarie, a făcut deja primele victime în Peru: ministrul Culturii, Patricia Balbuena, şi adjunctul ei, Luis Villacorta. Amândoi au demisionat în urmă cu două săptămâni după ce s-a aflat că o firmă a acestuia din urmă a obţinut un contract cu ministerul pentru a evalua 44 de situri arheologice ca să stabilească dacă acestea ar putea fi afectate de eveniment. 

Autorităţile au reamintit şi beneficiile economice care sunt aşteptate. "Investiţia pentru realizarea acestui eveniment este de 12 milioane de dolari, dar impactul economic este estimat la 60 de milioane, adică 50% mai mult decât anul trecut", a indicat Marisol Acosta, de la Promperu, un organism de promovare a ministerului Comerţului Exterior. 

Pentru prima dată în 41 de ani istoria Dakar se va desfăşura într-o singură ţară. Chile şi Argentina au renunţat amândouă să găzduiască etape ale raliului din cauza măsurilor de austeritate, iar Bolivia nu a reuşit să se pună de acord pe un traseu cu organizatorul, societatea franceză ASO. 

În 2012, Lima a fost punctul de sosire în competiţie şi cel de plecare în 2013 şi în 2018. 

Pe o distanţă de 5.000 de kilometri, adică 70% nisip, Dakar 2019 va porni din capitala peruană şi va traversa regiunile meridionale Ica, Arequipa, Moquegua şi Tacna, aceasta din urmă este la frontiera cu Chile.

Testul, creat în 1978, a fost nevoit să părăsească Africa din motive de securitate, care au anulat ediţia din 2008 şi au mutat competiţia în America de Sud începând din 2009. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.