Florica Ichim, una dintre cele mai importante voci ale criticii de teatru, redactor-şef al revistei „Teatrul azi” şi preşedintele Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”, a murit la vârsta de 83 de ani, a anunţat Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"A fost şi va rămâne un reper pentru multe generaţii de oameni de teatru. A fost şi va rămâne un reper important în cultura românească, pe care a slujit-o cu o forţă incredibilă. Iubea lumina din ochii actorilor când îşi primesc aplauzele, iubea teatrul românesc. A fost un model de atitudine morală pentru noi toţi. Îi vom păstra o veşnică amintire. Condoleanţe familiei!", a transmis Teatrul Naţional din Bucureşti. 

Reprezentaţii Teatrului Naţional din Timişoara au scris pe Facebook: "Florica Ichim a fost o luptătoare. O luptătoare pentru teatrul românesc şi, totodată, pentru memoria teatrului românesc. Revista „Teatrul Azi” este, de decenii, cea mai cunoscută oglindă a mişcării teatrale din România. Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, prin editura omonimă, a construit o bibliotecă teatrală fundamentală. Nimeni nu îşi poate imagina teatrul românesc fără vocea redutabilă a Floricăi Ichim: căci Florica Ichim a iubit şi a apărat teatrul cu toată fiinţa ei. Teatrul Naţional din Timişoara este profund îndurerat de această imensă, de neînlocuit pierdere".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.