Elevii din jurul Munţilor Făgăraş se pot înscrie, până la 10 iunie, în cursa pentru o excursie de 7 zile, în Parcul Naţional Pădurile Bavareze, primul şi cel mai mare parc naţional din Germania. Excursia va avea loc în perioada 23 - 29 iulie, anunţă Fundaţia Conservation Carpathia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Concursul „Adoptă un colţ de natură” este o iniţiativă a Fundaţiei Conservation Carpathia, cu scopul a creşte interesul şi implicarea direct a tinerilor în conservarea naturii. Tot ce trebuie să facă aceştia este să aleagă un loc din natură, fie el un deal, un râu o pajişte, sau o mlaştină din zona în care locuiesc şi să ne povestească de ce este special şi ce ar vrea să facă pentru a-l îngriji, dar şi pentru a-l face cunoscut celor din jur.

La concurs se pot înscrie elevi din Porumbacu de Jos, Avrig, Cârţişoara, Arpaşu de Jos, Turnu Roşu, Racoviţă, Cârţa, Tălmaciu (jud. Sibiu) Nucşoara, Arefu, Rucăr, Lereşti, Dragoslavele, Stoeneşti, Dâmbovicioara, Valea Mare Pravăţ, Albeştii de Muscel (jud. Argeş), Hârseni, Recea, Şinca Nouă, Şinca Veche, Lisa, Ucea, Sâmbăta de Sus, Viştea, Drăguş (jud. Braşov), Moroeni, Runcu (jud. Dâmboviţa).

Elevii pot aplica până la data de 10 iunie, selecţia se va desfăşura în perioada 10-15 iunie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe site-ul carpathia.org şi vor fi contactaţi telefonic. 

Aplicaţiile se trimit către Ioana Duică, specialist educaţie Fundaţia Conservation Carpathia, la adresa: i.duica@carpathia.org

Un număr de 15 elevi vor fi premiaţi cu o excursie de 7 zile în Germania, în Parcul Naţional Pădurile Bavareze, unde vor fi însoţiti de o echipă din cadrul fundaţiei. Criteriile de aplicare şi selecţie sunt accesibile printr-un click pe site-ul Fundaţiei Conservation Carpathia.

Fundaţia Conservation Carpathia este cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa, care contribuie la refacerea ecosistemelor naturale din Munţii Carpaţi, în beneficiul biodiversităţii şi a comunităţilor locale. Din 2009, fundaţia a salvat de la exploatare peste 27.000 de hectare de păduri şi păşuni alpine în sud‑estul Carpaţilor Meridionali, achiziţionându-le cu scop de conservare, a plantat peste 3,7 milioane de puieţi pe 1.819 ha afectate de tăieri, a creat o zonă de 78.000 ha pe care nu se desfăşoară vânătoare sportivă şi de trofee.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.