Premierul Dacian Cioloş a transmis, marţi seară, ”cele mai alese gânduri şi cele mai calde sentimente” familiei regale, la sărbătorirea a 150 de ani de regalitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Transmit Familiei Regale, de sărbătoarea Coroanei Române la 150 de ani, cele mai alese gânduri şi cele mai calde sentimente. Casa Regală este şi va rămâne pentru români un reper al dragostei de ţară şi verticalităţii acestui popor, într-un veac şi jumătate de istorie”, a scris premierul Dacian Cioloş, pe pagina sa de Facebook.

Marţi, de ziua Regalităţii, stindardul regal a fost arborat pentru prima dată după 69 de ani, la Castelul Peleş din Sinaia, în cadrul unei ceremonii care a marcat 150 de ani de regalitate.

Pe acordurile imnului regal, steagul a fost ridicat în vârful turnului castelului, la eveniment asistând Custodele Coroanei regale principesa Margareta, precum şi principele Radu, principesa Elena, Alexander Philips Nixon, principesa Sofia şi arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

Mii de oameni au asistat la ceremonia de la Peleş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.