Un nou portret oficial al lui Charles al III-lea, pictat de un artist britanic, a fost dezvăluit marţi, pentru a celebra doi ani de la încoronarea sa. Regina Camilla a fost imortalizată de un alt pictor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Pentru a marca cea de-a doua aniversare a încoronării Majestăţilor lor, două portrete de stat ale regelui Charles al III-lea şi ale reginei Camilla au fost dezvelite în holul central al Galeriei Naţionale", se arată pe site-ul oficial al Familiei Regale.

"Regele a ales să fie pictat de Peter Kuhfeld, iar regina l-a ales pe Paul S. Benney. Aceşti doi artişti sunt deja bine cunoscuţi de majestăţile lor, participând deja la alte comenzi regale. Aceste portrete fac parte dintr-o tradiţie importantă a portretelor de stat pentru încoronare, care datează de mai multe secole", a adăugat Buckingham.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

"Am petrecut mult timp cu el de-a lungul anilor, aşa că sunt obişnuit să fiu în preajma lui", a spus artistul, citat de BBC, adăugând: "Este foarte interesant, înţelege foarte bine de ce are nevoie un pictor pentru a-şi face treaba".

De asemenea, Charles a pictat multe acuarele când era Prinţ de Wales.

Paul S. Benney, pictorul care a imortalizat-o pe regină, declară că s-a simţit minunat la sesiuni.

"Sesiunile au fost extrem de plăcute pentru mine", a spus el. "Îmi place să vorbesc atunci când pictez... aşa că am avut o mulţime de discuţii şi am spus poveşti. Uneori mă ţineam de stomac de atâta râs. Regina este foarte spirituală".

La rândul lor, regele şi regina au apreciat foarte mult portretele.

Anul trecut, portretul suveranului realizat de Jonathan Yeo, în întregime roşu, cu un mic fluture deasupra umărului, în contrast puternic cu portretele oficiale anterioare, a stârnit multe discuţii.

Regele însuşi a fost puţin luat prin surprindere de explozia de roşu, după cum a declarat artistul Jonathan Yeo pentru BBC News. Când Charles al III-lea a văzut pictura "pe jumătate terminată", "la început a fost uşor surprins de intensitatea culorilor, dar părea să zâmbească aprobator".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.