Catalogul care însoţeşte expoziţia „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” (30 septembrie 2023 - 28 ianuarie 2024), publicat de Editura Art Encounters, poate fi deja comandat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cartea bilingvă engleză-română este coordonată de curatoarea expoziţiei Brâncuşi, Doina Lemny, reputată specialistă în opera şi viaţa marelui sculptor.

Tipărit în condiţii grafice excelente, în formatul 24 x 31 cm, având un număr de 296 de pagini, volumul reproduce 190 de imagini - multe dintre ele în format mare - ale sculpturilor, desenelor şi fotografiilor lui Constantin Brâncuşi, alături de imagini documentare, cum ar fi cele de la construcţia "Coloanei fără sfârşit".

"Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale" este o publicaţie mult aşteptată în peisajul editorial românesc, un veritabil instrument de lucru şi un ghid care detaliază lucrările prezente în expoziţie, oferind posibilitatea unei înţelegeri mai detaliate a universului brâncuşian, precum şi o punere în context românesc a artistului, în care accentul cade asupra perioadei artistice timpurii, influenţată de anii formativi din ţara sa natală.

„Expoziţia organizată la Timişoara încearcă să puncteze anumite aspecte care evocă legătura artistului cu ţara sa natală, cu arta şi literatura românească, lăsând publicului libertatea de a sesiza aceste relaţii prin propriile intuiţii şi simţăminte. De aici rezultă şi necesitatea de a prezenta, mai ales prin acest amplu catalog însoţitor, capitole importante din creaţia sa, punând accentul pe prima perioadă, ce poartă însemnele formării sale în România, şi pe dialogul pe care l-a întreţinut în permanenţă cu confraţii săi de la Bucureşti, prin participarea la diverse manifestări artistice”, declară istoricul de artă Doina Lemny. 

Volumul reuneşte o serie de texte inedite ale următorilor istorici de artă români, francezi şi englezi: Ioana Vlasiu, Elena-Bobi Dumitrescu, Matthew Gale, Ariane Coulondre, David Grob, Doina Lemny, Cristian-Robert Velescu, Mica Gherghescu, Valerie Loth, Georges Banu, Sorana Georgescu-Gorjan, cu traduceri realizate de Mirela Iacob şi Samuel Onn.

Cele 16 eseuri reunite în acest volum sunt consacrate creaţiei lui Constantin Brâncuşi, de la operele realizate în perioada 1907–1914, la "Pasărea în văzduh", care a provocat un celebru proces împotriva Statelor Unite (1926-1928), şi până la construcţia ansamblului monumental de la Târgu Jiu (1937-1938). O parte din aceste texte accentuează rolul esenţial pe care l-au jucat fotografia şi filmul în creaţia şi receptarea artistului.

Catalogul este publicat de către Fundaţia Art Encounters, fiind finanţat din surse proprii.

Acesta poate fi precomandat de pe site-ul dedicat expoziţiei (brancusi-2023.info) şi de pe site-ul librăriei La Două Bufniţe (ladouabufnite.ro/), putând fi achiziţionat ulterior şi fizic, începând cu 30 septembrie, de la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara şi din alte librării din ţară. De asemenea, până pe 27 septembrie (243 de lei). După această dată va costa 270 de lei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.