Creatorul de modă Cătălin Botezatu se alătură juriului în emisiunea „Bravo, ai stil! All Stars", care va fi difuzată de Kanal D începând din 22 ianuarie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 16.30, aducând în competiţie cele mai apreciate concurente din sezoanele precedente ale show-ului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima Gală „Bravo, ai stil! All Stars" va putea fi urmărită sâmbătă, 27 ianuarie, imediat după „Exatlon", informează Kanal D.

„Postura mea alături de juraţi sper să fie una care să echilibreze. Va fi, în acelaşi timp, şi una extrem de severă pentru că sunt un profesionist care spune lucrurilor pe nume. Concurentele, dar şi ceilalţi membri ai Juriului vor avea în mine un partener, un susţinător, un prieten, care, însă, nu va ezita să taxeze atunci când va fi cazul. Cred că va fi un sezon exploziv având în vedere că participă concurente foarte pregătite, care deja au trecut printr-o selecţie dură. Mă aştept din partea feţelor la profesionalism, atitudine şi, nu în ultimul rând, la styling”, a declarat Cătălin Botezatu.

Creatorul de modă a mai apărut în emisiunea „Bravo, ai stil!" în calitate de invitat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.