„Casa cu rodii”, nume inspirat de picturile în stil Art Nouveau ce îi înfrumuseţează cornişa, aflată în apropiere de Parcul Carol I, este scoasă la vânzare de Sotheby's Internaţional Realty pentru 700.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rodia este simbol al virtuţii şi înţelepciunii, dar şi însemn al importanţei familiei care a locuit odată aici. Privirea trecătorului este atrasă de marchiza în formă de coadă de păun de la intrare, în autentic stil Art Nouveau, devenită în timp un fel de emblemă a Bucureştiului de secol XIX.

Potrivit sothebysrealty.ro, proprietatea de pe strada Mitropolit Filaret, construită la 1880, are 9 camere şi 4 băi, amplasată pe un teren de 212 metri pătraţi. Este compusă din două clădiri care comunică între ele.

Prima clădire a fost construită în anii 1870-1880, fiind una dintre cel mai cochete clădiri din Micul Paris. Această construcţie a fost iniţiată de o anume Sophie Steinfeld, membră a familiei Steinfeld, proprietara clădirii, şi a făcut parte din fostul Cartier Uranus, unul din cartierele cu aer boem ale vechiului Bucureştiului. Clădirea a primit o extensie în anii 1910 - 1920.

În anul 2004 a fost achiziţionată de un arhitect, direct de la moştenitorii familiei Steinfeld, şi a intrat într-un amplu proces de consolidare şi restaurare. 

Proprietatea se află într-o zonă protejată astfel că lucrările de restaurare s-au desfăşurat în condiţii stricte. Au fost consolidaţi pereţii structurali şi s-a utilizat legarea cu centură superioară pentru corpul de parter, şi tencuiala armată pe toate nivelele pentru corpul înalt. Cele două corpuri comunică printr-o seră ce leagă etajul corpului înalt de mansarda corpului vechi. Volumul mansardei este modificat minimal astfel încât să nu afecteze faţada.

Ornamentaţia interioară şi cea exterioară au fost recuperate în cea mai mare parte. Acolo unde pictura originală de pe cornişă nu a putut fi recuperată, s-au folosit reproduceri după lucrări din epocă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.