Romanul „Călătoria Cilkăi”, de Heather Morris, continuarea bestsellerului „Tatuatorul de la Auschwitz”, a fost lansat de editura Humanitas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pornind de la întâmplări reale petrecute la Auschwitz-Birkenau şi de la mărturii ale prizonierelor din Gulagul sovietic, romanul, aflat în curs de traducere în peste 40 de ţări, urmăreşte destinul Cilkăi Klein, personaj puternic în bestsellerul internaţional „Tatuatorul de la Auschwitz”.

„Cilka a fost cel mai curajos om pe care l-am cunoscut. Mi-a salvat viaţa“, mărturisea Lale Sokolov, tatuatorul de la Auschwitz şi protagonistul romanului omonim, devenit un fenomen editoral, vândut în aproape 6 milioane de exemplare în întreaga lume.

Traducerea în limba română este semnată de Luana Schidu.

Fragment din „Călătoria Cilkăi”

Gulagul Vorkuta, Siberia

La o săptămână după ce au venit, pe când femeile se întorc de la muncă, Elena anunţă că în ziua următoare găleţile o să le golească Natalia, a doua oară la rând. A început prima ninsoare grea, şi, când spune asta, Elena se înfăşoară mai bine în haină.
— O s-o fac eu, zice Josia. N-a mai fost de mult rândul meu.
— Eu comand aici, spune Elena, ridicându-se în picioare. Eu spun cine ce face.
— Ba nu, o înfruntă Josia. Nu te-a pus nimeni şefă. O să ne împărţim munca.
Cilka e surprinsă că Elena nu continuă schimbul de replici.Îşi mijeşte doar ochii şi se lasă pe spate, înfăşurată în haină.
Femeile stau în jurul sobei, lăsând căldura să le aline muşchii care le dor şi aşteptând zăngănitul metalic care arată că e timpul să se ducă la cantină pentru masa de seară.
Deodată, Josia e lovită violent în spate.
Ridică mâna, căutând ceva de care să se apuce, şi aceasta îi aterizează pe coşul sobei. Urletul ei face pereţii să răspundă cu un ecou.
Josia ţine mâna întinsă, de parcă ar fi ceva de care vrea să se scuture. Cilkăi îi trec prin minte o mie de gânduri, imagini cu femei bolnave sau rănite şi ce se întâmplă cu ele. Nu, nu Josia! O ia şi o împinge afară din clădire, îngropându-i mâna arsă în zăpada care acoperă petice de pământ. Josia şuieră printre dinţi şi începe să plângă în hohote.
— Şşşt, gata! spune Cilka, ceva mai aspru decât intenţiona.
După câteva minute, trage mâna din zăpadă şi evaluează rana.Palma şi patru degete de la mâna dreaptă a Josiei sunt roşii-închis, numai degetul mare n-a fost atins.

Heather Morris s-a născut la Te Awamutu, Noua Zeelandă. Şi-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia, la Melbourne, le-a finalizat la Monash University, în 1991.

În 2003, l-a cunoscut pe Lale Sokolov şi prima formă a poveştii lui a devenit un scenariu cu care Heather Morris a câştigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut şi de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiţiei, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, „Tatuatorul de la Auschwitz/ The Tattooist of Auschwitz” s-a bucurat de succes la nivel internaţional.

Cartea a fost recompensată cu numeroase premii, între care Cel mai bun roman istoric (2018, Polonia), Prémio Livro do Ano Bertrand (2018, Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 şi Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publishers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) şi Apple Book of the Year 2018 (Statele Unite).

Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare şi pregăteşte un serial pentru televiziune.

Apărut în octombrie 2019, al doilea roman semnat de Heather Morris, „Călătoria Cilkăi/ Cilka’s Journey”, este în curs de publicare în peste 40 de ţări şi a intrat direct pe primele locuri în topurile de vânzări din Olanda, Portugalia, Polonia, Australia, Marea Britanie şi Statele Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.