Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale primeşte, potrivit noului proiect al bugetului de stat pentru 2017 al Guvernului condus de Sorin Grindeanu, 766,1 milioane de lei, cu 51,1% mai mult decât în 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) primeşte, în proporţie de 96,41%, finanţare de la bugetul de stat. Restul de 3,59% reprezintă surse proprii de venit.

Potrivit raportului publicat de Ministerul Finanţelor Publice, vor creşte cheltuielile pentru personal, de la 15,2 milioane de lei, în 2016, la 20,9 milioane de lei.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În cadrul secţiunii Proiecte cu Finanţare din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente cadrului financiar 2014 - 2020, programele din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) vor primi 19,4 milioane de lei, o creştere de 242.7% faţă de anul trecut.

Şi cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă cunosc o creştere de 160,4%, de la 24,9 milioane de lei, anul trecut, la 65 de milioane de lei, pentru anul acesta.

Potrivit programului de guvernare 2017-2020, principalele direcţii de acţiune în domeniul culturii sunt: revizuirea actelor normative din domeniul culturii, îmbunătăţirea şi modernizarea sistemului de achiziţii de creaţii culturale, lansarea primului program de susţinere a investiţiilor în infrastructura culturală, continuarea şi finalizarea celor două mari proiecte care presupun construirea unei săli moderne de concerte şi a unui centru cultural multifunctional (parte a proiectului ”Cartierul Justitiei”) în municipiul Bucureşti, protejarea, conservarea şi depozitarea patrimoniului muzeelor naţionale, susţinerea industriei cinematografice româneşti şi a acţiunii europene ”Timişoara, Capitală Europeană a Culturii 2021”.

Un punct central în activitatea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale îl va constitui pregătirea Centenarului Marii Uniri.

Printre programele prioritare se numără cel de restaurare a monumentelor istorice, Zilele Europene ale Patrimoniului (creat sub auspiciile Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene), reuniunea de informare a direcţiilor judeţene pentru cultură în domeniul patrimoniului cultural imobil şi de inventariere şi clasare a subcomponentelor aflate în monumente, ansambluri şi situri de grupa A din Lista Monumentelor Istorice, Limes şi repatrierea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul României.

În prima variantă de buget, publicată la începutul acestei săptămâni, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale primea 766,2 milioane lei (+51,2%).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.