British Museum a anunţat că a achiziţionat 103 desene "pierdute" de mai mult de 70 de ani ale pictorului japonez Hokusai (1760-1849), între care şi celebra "Valul", potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste desene, în alb şi negru, au fost realizate de maestrul japonez în 1829, pe când avea 70 de ani, pentru a ilustra o carte care nu a fost publicată niciodată. 

Schiţele "pierdute" au fost văzute ultima dată în public la o licitaţie în 1948, înainte de a-şi face apariţia în 2019 la Paris. 

Potrivit British Museum, care găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii ale pictorului japonez din afara ţării sale, aceste opere au o importanţă aparte, pentru că provin dintr-o perioadă mai puţin fecundă din viaţa artistului, marcată de mai multe drame personale. 

Figuri de animale, schiţe de flori, scene religioase şi istorice sau personaje mitologice şi literare: aceste ilustraţii tratează teme foarte variate, între care "numeroase subiecte pe care nu le regăsim în nicio altă lucrare anterioară a lui Hokusai", precizează, într-un comunicat, muzeul londonez, amintind în special de scene "fascinante care imaginează originile oamenilor în China antică". 

"Aceste opere constituie o redescoperire majoră, care oferă noi date despre activitatea artistului într-o perioadă sumbră a vieţii şi muncii lui", a declarat Tim Clark, cercetător la muzeu. 

Operele, care vor putea fi consultate pe site-ul muzeului, vor face parte dintr-o expoziţie viitoare gratuită. 

Hokusai a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi pictori japonezi din lume graţie seriei sale "36 de imagini ale Muntelui Fuji", din care face parte şi faimoasa gravură în lemn a unui val gigant care ameninţă trei bărci. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.