Ateliere educative sub genericul „Vacanţa la muzeu 2025”, adresate copiilor şi adolescenţilor între 6-14 ani, sunt organizate la Muzeul Naţional de Artă al României – MNAR, până la începutul lunii august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Printr-o serie de programe educative practice şi relaxante reunite sub genericul „Vacanţa la muzeu 2025”, aflată la cea de-a patra ediţie, adresate copiilor şi adolescenţilor între 6-14 ani, publicul tânăr are ocazia de a descoperi patrimoniul artistic al MNAR şi de a-şi dezvolta competenţele.

Această serie de ateliere a fost concepută în jurul expoziţiilor permanente ale MNAR, precum şi în jurul grădinii Muzeului Theodor Pallady - Casa Melik. Atelierele sunt realizate în parteneriat cu colaboratorii muzeului, fiind coordonate de Daniela Mişcov (Asociaţia AtelierD) şi Ioana Ciuştea (Şnur s.r.l.) specialiste cu experienţă în educaţia artistică.

Program

Seria de ateliere „Grădina secretă” la Muzeul Theodor Pallady, strada Spătarului nr.22

În cadrul acestui program, propus de Asociaţia Artelier D, copiii vor afla secrete nocturne ale grădinii, ale păsărilor, copacilor şi albinelor, inspiraţi de propriile observaţii şi cunoştinţe, de tablouri celebre, de legende, basme şi poezii, de cărţi de ştiinţă.
Atelierele sunt precedate de explorări în grădina Muzeului Theodor Pallady - Casa Melik, pornind de la temele propuse pentru fiecare atelier in parte: flori, păsări, copaci sau insecte. Programul se adresează copiilor între 6 - 10 ani şi dezvoltă motricitatea fină şi cunoştinţe despre ecosisteme.

Copacii oraşelor lumii, duminică 13 iulie, ora 11.00

Participanţii vor realiza un quiz pornind de la tabloul „Fetiţa pădurarului” de Nicolae Tonitza. Vor privi un montaj foto despre celebri copaci ai oraşelor lumii, cât şi ai Bucureştiului, inclusiv din grădina Muzeului. Vor povesti despre rolul copacilor în oraşe, pornind de la cartea lui Peter Wohlleben - „Auzi cum vorbesc copacii”. Vor realiza un semn de carte cu frunze, în tuş şi acuarelă.

Loc de desfăşurare: Muzeul Theodor Pallady, strada Spătarului nr.22
Tehnică: colaj, pictură în tuş şi acuarelă. Pentru vârstele 6-10 ani. Durată 90 minute. Atelier susţinut de  Daniela Mişcov. Număr participanţi : minim 5- maxim 15
Tarif : 45 lei per copil
Înscrierile se fac cu minimum 48 de ore în avans la adresa artelierd@yahoo.com

Prisaca, duminică 20 iulie, ora 11.00

Copiii vor explora simbolurile verii în tablouri de Ion Ţuculescu, prin intermediul unui puzzle. De asemenea, vor învăţa despre albinele din poezia lui Tudor Arghezi - vor citi şi vor comenta versuri din volumul „Prisaca”. Vor discuta despre situaţia albinelor azi şi ce pot face ca să le protejeze. Ei vor realiza o acuarelă cu tema albine.

Loc de desfăşurare: Muzeul Theodor Pallady, strada Spătarului nr.22
Tehnică: acuarelă pe hârtie. Pentru vârstele 6-10 ani. Durată 90 minute. Atelier susţinut de  Daniela Mişcov. Număr participanţi : minim 5- maxim 15
Tarif: 45 lei per copil
Înscrierile se fac cu minimum 48 de ore în avans la adresa artelierd@yahoo.com

Seria de ateliere „Patrimoniul românesc şi european” la sediul central al MNAR, Calea Victoriei nr 49-53

În cadrul acestor ateliere propuse de Şnur s.r.l. pentru copii între 7-14 ani, copiii vor descoperi unele din cele mai importante nume din lumea artei europene şi româneşti, cum ar fi: Tintoretto, Jan Breughel cel Bătrân, Constantin Brâncuşi, Irina Codreanu, Miliţa Petraşcu sau Arthur Segal şi vor dezvolta competenţe de analiză vizuală, abilităţi plastice şi cunoştinţe despre natură.

Pasărea ascunsă în piatră - Constantin Brâncuşi, vineri, 11 iulie, 25 iulie, 1 august  - ora 10:00

O călătorie vizuală în lumea sculpturii în care descoperim lucrările de debut ale lui Constantin Brâncuşi, aflate în Galeria de Artă Românească Modernă. Vor fi prezentate tehnici de lucru în sculptură, materiale utilizate, vorbim despre simetrie, dar şi despre ce înseamnă modernismul în artă. Întâlnirea continuă cu un atelier senzorial în care descoperim iluzia optică, construim şi testăm materiale văzute în galerie.
Loc de desfăşurare: Galeria de Artă Românească Modernă şi Atelierul Brâncuşi, Calea Victoriei nr. 49-53
Atelier susţinut de Ioana Ciuştea, specialist educaţie artistică
Tehnică: exerciţii de sculptură in lemn şi bronz, puzzle 3D
Durată: 90 minute Număr participanţi: minim 5 – maxim 30
Cost: 45 lei/copil
Înscrierile se  fac cu cu minimum 48 de ore în avans la adresa: glamourlaboratory@gmail.com

Căutarea de comori - Grădina Edenului, sâmbătă, 12 iulie, 26 iulie, 2 august – ora 11.00

Atelierul presupune o căutare de comori în Galeria de Artă Europeană, pentru a descoperi tablouri celebre, unde se regăsesc animale şi plante pictate. Acesta va fi subiectul pentru o realiza o lucrare pe tema "Grădina Edenului", iar pe parcursul atelierului vor descoperi poveşti din geneză, dar şi simboluri ale florei şi faunei, în lucrări precum: „Buna vestire” (de Tintoretto), „Buchet de flori” (Brueghel), „Flori într-o grotă” (Abraham Mignon).

Loc de desfăşurare: Galeria de Artă Europeană, Calea Victoriei nr. 49-53
Tehnică mixtă: creioane colorate şi pastel.
Atelier susţinut de Ioana Ciuştea, specialist educaţie artistică
Durată: 90 minute Număr participanţi: minim 5 – maxim 30
Cost: 45 lei/copil
Înscrierile se fac cu minimum 48 de ore în avans la adresa: glamourlaboratory@gmail.com

Pointilismul în Artă, sâmbătă, 12 iulie, 26 iulie, 2 august – ora 13.00

Pornind de la lucrările artistului pointilist român Arthur Segal, aflate în Galeria de Artă Românească  Modernă, copiii vor descoperi Pointilismul ca mişcare artistică şi tehnica divizionistă folosită de artişti. Aceasta presupune descompunerea culorilor şi a luminii, într-o multitudine de tuşe de culoare în stare pură, ce creează impresia unui mozaic.
În prima parte a atelierului vor realiza o schiţă în creion, stabilind paleta cromatică, iar în a doua parte a atelierului aşezăm culoarea conform curentului artistic studiat.

Loc de desfăşurare: Galeria de Artă Românească Modernă, Calea Victoriei nr. 49-53
Tehnică: desen şi pictură în tempera.
Atelier susţinut de Ioana Ciuştea, specialist educaţie artistică
Durată: 90 minute Număr participanţi: minim 5 – maxim 30
Cost: 45 lei/copil
Înscrierile se  fac cu minimum 48 de ore în avans la adresa: glamourlaboratory@gmail.com.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.