Ateliere de confecţionat păpuşi, ouă încondeiate sau coroniţe de Sânziene, dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, vor fi organizate, în fiecare sâmbătă, între 20 iunie şi 25 iulie, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În fiecare sâmbătă, începând din data de 20 iunie şi până în data de 25 iulie, cei mici vor putea lua parte la ateliere de vară, organizate în curţile caselor din Muzeul Satului.

Înscrierile se fac la adresa de e-mail programe.culturale@muzeul-satului.ro, precizându-se atelierul ales, numele copilului, vârsta şi datele de contact ale părinţilor.

Costul participării este de 30 de lei/atelier, cu plata la casieria Muzeului. În fiecare zi vor avea loc câte două ateliere, primul între orele 11.00 - 12.30 şi al doilea între orele 13.00 - 14.30.

Activităţile sunt organizate cu respectarea tuturor normelor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților ı̂n condiții de siguranță sanitară ı̂n domeniul culturii, în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Culturii nr. 2879/967/2020: păstrarea distanţei sociale, dezinfectarea mâinilor, purtarea măştii de protecţie etc.

Programul atelierelor: 

20 iunie:
11:00 - 12:30 - Coroniţe de sânziene şi flori de primăvară
13:00 - 14:30 - Coroniţe de sânziene şi flori de primăvară

27 iunie:
11:00 - 12:30 - Păpuşi
13:00 - 14:30 - Păpuşi

4 iulie:
11:00 - 12:30 - Poveşti muzicale - Dor de doină
13:00 - 14:30 - Păpuşi

11 iulie:
11:00 - 12:30 - Ouă încondeiate
13:00 - 14:30 - Ouă încondeiate

18 iulie:
11:00 - 12:30 - Păpuşi-marionete
13:00 - 14:30 - Păpuşi-marionete

25 iulie:
11:00 - 12:30 - Sporul casei
13:00 - 14:30 - Sporul casei

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.