Aşezarea arheologică peruană Caral, leagăn al unei civilizaţii vechi de 5.000 de ani, este afectată de consecinţele pandemiei de coronavirus: părăsită de arheologi în timpul izolării, a fost invadată de muncitori rurali care revendică terenuri, în timp ce directorul ştiinţific, Ruth Shady, a fost ameninţată, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cetatea sacră ocupă o suprafaţă de 66 de hectare, dominată de şapte piramide din piatră, în plin deşert, la 182 de kilometri nord de Lima şi la 20 de kilometri de coasta Pacificului. Barăci din paie şi beton se pot vedea în sit.  

Aceste construcţii ilegale au fost ridicate în timpul izolării decretate în Peru între martie şi iunie 2020 pentru a încerca încetinirea răspândirii epidemiei de Covid-19, a povestit pentru AFP o echipă de arheologi aflată la faţa locului. 

"Sătenii ocupă situl care este proprietatea statului. Ei folosesc pământurile pentru a semăna", a explicat Daniel Mayta, cercetător în vârstă de 36 de ani.

"Suntem foarte îngrijoraţi şi ne simţim neputincioşi pentru că totul se poate pierde, toate aceste urme ale trecutului pe care le vedem aici. Este o mândrie pentru Peru, o civilizaţie impozantă care a prosperat acum 5.000 de ani", a spus Ricarte Morocho, avocat al sitului.

Civilizaţia Caral, care a înflorit între anii 3.000 şi 1.800 înainte de Hristos, este cea mai veche din America. Contemporană cu civilizaţiile mesopotamiană şi egipteană, ea a apărut pe acest platou arid cu 45 de secole înainte de civilizaţia inca. 

Dar acest lucru nu i-a impresionat pe ocupanţii care au profitat de absenţa arheologilor şi de slaba prezenţă a Poliţiei în timpul izolării pentru a acapara zece hectare din sit, să ridice barăci precare şi să planteze arbori fructiferi şi fasole. 

Directoarea ştiinţifică a sitului Caral, arheologul Ruth Shady, care conduce săpăturile din 1996, afirmă că în spatele ocupanţilor se află traficanţi de terenuri.               

"Primim ameninţări de la persoane care profită de condiţiile create de pandemie pentru a ocupa situri arheologice. Ocupă terenuri, construiesc ilegal, lasă să treacă vehicule grele pe terenuri şi distrug ce întâlnesc în cale", a explicat ea pentru AFP.                

"Într-o zi, l-au chemat pe avocatul nostru şi i-au spus că ne vor împuşca, pe mine şi pe el, şi ne vor îngropa la cinci metri sub pământ", a spus fosta directoare a Muzeului Naţional de Arheologie, Antropologie şi Istorie din Peru.                

Ruth Shady, 74 de ani, şi-a petrecut ultimii 25 de ani lucrând la Caral pentru a încerca să retraseze istoria acestei civilizaţii. Ea este interesată şi de tehnicile de construcţie antiseismice, care au permis ca aceste construcţii de 5.000 de ani să reziste încă. 

Clădirile aveau, la bază, nişte coşuri numite ''shicras'', umplute cu pietre, care disipau mişcările telurice şi împiedicau prăbuşirea clădirii, a explicat cercetătoarea.           

Ameninţările au obligat-o pe Ruth Shady să trăiască la Lima cu protecţie.                

Săptămâna trecută, guvernul peruan a decorat-o cu Ordinul de Merit pentru serviciile aduse naţiunii pentru activitatea sa la Caral. 

Ca toate siturile arheologice din Peru, Caral şi-a redeschis porţile turiştilor în octombrie. Numărul vizitatorilor rămâne scăzut din cauza pandemiei.               

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.