Programul educaţional Art Safari Kids se redeschide pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Activităţile se desfăşoară până pe 14 mai, în Palatul Dacia-România din strada Lipscani 18-20, de joi până duminică

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După un tur ghidat prin expoziţiile Art Safari, cei mici se inspiră din lucrările marilor artişti şi crează arta lor, sub îndrumarea Adrianei Băloiu şi echipei sale de profesionişti. 

Temele atelierelor de pictură şi desen sunt inspirate din expoziţiile acestei ediţii – de la artă spaniolă şi artă românească semnată de Ion Theodorescu-Sion, până la arta internaţională a Premiului Marcel Duchamp şi arta Supercontemporană românească. Mai multe detalii şi rezervări, pe kids@artsafari.ro. 

„Art Safari Kids susţine educaţia prin artă şi cultură a generaţiilor foarte tinere. Începem cu un tur prin expoziţiile Art Safari, gândit special pentru copii, cât mai interactiv şi distractiv. Descoperim culori, forme, texturi, aflăm secretele din spatele operelor. Apoi ne întoarcem rapid în clasă, la atelierele de artă, să punem în aplicare tot ce am învăţat. Este o ocazie minunată de relaxare şi de învăţare pentru copii, în care iau o pauză de la mediul digital atât de prezent în viaţa lor şi petrec o zi într-un muzeu de artă. Aşteptăm copii în număr cât mai mare, atât cu şcoala, cât şi cu părinţii. Am adaptat orarul activităţilor şi la programul părinţilor, pe care îi invităm să viziteze expoziţiile cât timp cei mici se distrează cu noi, la atelier”, declară Maria Munteanu, coordonator programe educaţionale Art Safari.

70% dintre copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani petrec zilnic cel puţin trei ore pe dispozitivele online. De asemenea, 48% dintre copii îşi folosesc gadgeturile timp de 3-5 ore în fiecare zi, conform unui studiu Kaspersky din 2021. Art Safari Kids îşi propune să încurajeze copiii să interacţioneze mai mult cu arta şi să uite puţin de tehnologie.

Programul cuprinde atât ateliere de desen şi pictură individuale, cât şi cursuri intensive de 10 şedinţe, în baza unui abonament, destinate în special şcolilor. Preţul unui atelier individual este de 120 lei, iar durata este de 1 oră. Preţul unui abonament de 10 şedinţe (curs intensiv) este de 1.000 de lei şi include şi tur ghidat în Art Safari.

Tururile ghidate în Art Safari sunt incluse în preţ pentru abonamentul de 10 şedinţe sau pentru grupele complete de 10 cursanţi. De asemenea, pentru o grupă de 20 de cursanţi, profesorul însoţitor are acces gratuit în Art Safari.

Orarul activităţilor este disponibil pe site-ul Art Safari, aici. Pentru grupuri organizate, acesta poate fi personalizat în alte zile, la alte ore decât cele din program. Înscrierea prealabilă la ateliere şi cursuri este obligatorie şi se poate face pe kids@artsafari.ro. Mai multe detalii: https://www.artsafari.ro/asb-kids/.

Brâncuşi, Luchian, Tonitza, Grigorescu, Sion, în viaţa copiilor

În cadrul atelierelor individuale de pictură, copiii îşi dezvoltă imaginaţia şi realizează variate compoziţii, naturi statice, peisaje, inspiraţi de stilurile artistice ale vremii în care a lucrat pictorul Ion Theodorescu-Sion. La atelierele individuale de desen, cei mici îşi exersează îndemânarea, răbdarea şi atenţia la detaliu şi află tehnici interesante de desen în creion, cărbune sau pastel, inspiraţi de operele marilor maeştri, precum Leonardo da Vinci sau Albrecht Dürer.

În cadrelor atelierelor de pictură pe tricou, copiii îşi personalizează propriile obiecte şi pleacă acasă cu un suvenir creat chiar de ei. Cei mici sunt invitaţi şi „În lumea lui Picasso”, un atelier în care sunt provocaţi să realizeze un portret din imaginaţie, ȋn stil cubist, inspirat din magnificele lucrări ale lui Pablo Picasso.

Cursurile intensive de pictură (10 şedinţe) sunt dedicate marilor pictori români: Tonitza, Luchian și Grigorescu. În atelierul dedicat lui Tonitza, copiii vor picta în laviuri, iar în cadrul atelierului dedicat lui Luchian vor învăța să picteze flori. În atelierul dedicat lui Grigorescu, ei vor picta peisaje. Toate materialele necesare sunt incluse, iar operele realizate vor fi luate acasă.

Cursurile intensive de desen (10 ședinţe) se concentrează în jurul marelui Brâncuși, care a reuşit să surpindă în opera sa esența lucrurilor. Întrucât copiii sunt minunați în a surprinde esența pură, aceste ateliere îi vor învăța să deseneze în diverse tehnici, inspirați atât din opera marelui artist Constantin Brâncuși, cât şi a altor maeştri. Astfel, își vor dezvolta inteligența spațial-vizuală, motricitatea fină și spiritul creator.

Art Safari - ediţia a 11-a

Art Safari găzduieşte în cadrul acestei sezon 4 expoziţii ample - o retrospectivă dedicată pictorului român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), Maeştrii picturii spaniole - cea mai amplă expoziţie de artă spaniolă organizată în România până în prezent, Prix Marcel Duchamp - prestigiosul premiu al Franţei acordat artei contemporane, dar şi o expoziţie de artă Supercontemporană românească. În a doua parte a anului, Art Safari organizează două expoziţii de răsunet: „Love Stories”, cu lucrări din colecţia National Portrait Gallery, Londra, dar şi „Bags: Inside Out” - o expoziţie de genţi iconice din colecţia muzeului regal Victoria and Albert, Londra.

Program (până pe 14 mai 2023): joi-duminică – 12:00-21:00; Night Tours - în fiecare vineri şi sâmbătă 22:00-1:00 (tururi ghidate şi prosecco). Biletele pot fi achiziţionate pe https://tickets.artsafari.ro/e?lang=ro sau direct de la intrare (Palatul Dacia-România, strada Lipscani, nr. 18-20, Bucureşti).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.