Expoziţia „Ştefan Popescu. Povestea călătoriilor”, curatoriată de dr. Elena Olariu la Art Safari, este cea mai amplă de până acum din România. Cei care poartă numele pictorului - Popescu, vor putea achiziţiona, online, doar pe 5 octombrie, bilete cu 50% reducere pentru a vizita expoziţiile de la Palatul Dacia-România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În cadrul Pavilionului Românesc, vă invităm într-o călătorie superbă prin Orientul şi Occidentul secolului trecut, posibilă prin arta marelui pictor Ştefan Popescu. Prea puţin cunoscut în ţara noastră, artistul s-a bucurat de un mare succes în Franţa. Remarcabilă rămâne şi participarea sa la trei ediţii ale Bienalei de la Veneţia, dar şi faptul că a fost unul dintre pictorii preferaţi de Regina Maria, care i-a achiziţionat unele dintre cele mai importante lucrări pentru colecţia sa”, declară Ioana Ciocan, general manager Art Safari.

„Expoziţia dedicată lui Ştefan Popescu, prin conceptul expoziţional şi prin scenografia sa foarte specială, doreşte să readucă în atenţia publicului tânăr personalitatea unui artist major, care a contribuit decisiv la modernizarea şi creşterea valorică a artei româneşti. Expoziţia şi-a propus să ofere o serie importantă de picturi realizate de Ştefan Popescu, în diverse perioade ale creaţiei sale, realizate în spaţii geografice foarte diferite în care artistul a călătorit. Spectacolul expoziţional oferă un balans extrem de echilibrat între dramatismul peisajelor din Occident şi strălucirea unică a Orientului”, spune dr. Elena Olariu, curatorul expoziţiei.

Prima călătorie mare a vieţii, în Germania

Ştefan Popescu pleacă la München, în 1893, unde va studia arta la prestigioasa Akademie der Bildenden Künste până în anul 1900. Legat profund de mişcarea artistică müncheneză, de societatea „Secession”, Ştefan Popescu se va implica activ în cadrul unor evenimente organizate de aceasta.

În timpul în care a locuit la München, Ştefan Popescu a continuat să păstreze legătura cu scriitorul român C. Dobrogeanu-Gherea şi cu Ştefania Dobrogeanu. Textele scrisorilor, care se regăsesc în expoziţia de la Art Safari, vorbesc despre mişcările artistice din Germania, despre viaţa de artist în străinătate şi despre aventurile şi distracţiile de care avea parte. 

Încă un artist român fascinat de Franţa

În 1900, Ştefan Popescu pleacă la Paris, unde trăieşte 14 ani şi unde îşi desăvârşeşte tehnica şi îşi dezvoltă cunoştinţele despre artă. În perioadele când se află în Paris, se întâlneşte cu românii de acolo, joia, la cafeneaua „La Closerie des Lilas” din Cartierul Latin, alături de Gheorghe Petraşcu, Ştefan Octavian Iosif, Sextil Puşcariu. De asemenea, unul dintre prietenii  lui Ştefan Popescu devine Constantin Brâncuşi. La Paris, Ştefan Popescu a debutat cu o expoziţie personală în 1904, la Galeria Bernheim Jeune&Fils, un spaţiu foarte important pentru exprimarea modernismul plastic european.
Însă în Franţa Ştefan Popescu a pictat mai mult în Bretania (unde obişnuia să stea şi şase luni pe an), marine şi arhitectura masivă a monumentelor religioase.

Stabilirea sa temporară în capitala Franţei şi călătoriile artistice pe care le realizează în această ţară nu sunt o noutate pentru românii din secolul XIX şi prima jumătate a secolului XX. Parisul, Barbizonul, sudul Franţei sau Bretania, peisajele urbane sau rurale din aceste zone au fascinat generaţii întregi de artişti români. Înainte de Ştefan Popescu, demn de remarcat e chiar Nicolae Grigorescu, care pictează la Barbizon, alături de Ion Andreescu şi alţi importanţi pictori francezi. Îl vor urma, după câteva decenii, în alte călătorii:  Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Eustaţiu Stoenescu, Iosif Iser sau Cecilia Cuţescu Storck.

Orientul lui Ştefan Popescu

Pictorul român a călătorit în special în Nordul Africii şi a fost fascinat de lumea descoperită în Maroc, Algeria sau Tunisia.
Într-o scrisoare adresată prietenului său, savantul Grigore Antipa, aflăm că pictorul român iubea Marocul pentru viaţa autentică care-i evoca atmosfera din cărţile biblice. Pe străzi admiră costumele colorate ale oamenilor, iar în bazare este impresionat de mulţimea saltimbancilor, a vrăjitorilor şi a îmblânzitorilor de şerpi care atrag în jurul lor grupuri numeroase de curioşi. Ştefan Popescu devine şi el o mare atracţie a acestor străzi, în momentul în care se opreşte şi îşi instalează echipamentul special de pictură en plein air („în aer liber”) şi începe să deseneze sau să picteze cu o rapiditate extraordinară, pentru a surprinde atmosfera plină de viaţă.
Aceste călătorii sunt alternate cu deplasări prin Elveţia, Italia, Grecia, Iugoslavia sau Germania. Ştefan Popescu este atras în special de strălucitoarea Veneţie şi de împrejurimile pe care le descoperă în jurul magnificului oraş, expunând de trei ori şi la Bienala organizată la Veneţia (în 1924, 1938 şi 1942).

În perioada 1901-1907, artistul încearcă să definească un stil românesc în pictură, inspirat de arta bizantină şi de folclor. Desenează şi pictează personaje de basm sau alegorii mitologice sau religioase, precum: „Ileana Cosânzeana”, „Cele 12 fete de împărat”, „Făt-Frumos”, „Trei crai de la răsărit”. În 1901, are prima expoziţie personală în România, la Ateneu, unde expune 85 de lucrări, peisaje din Bretania, Germania şi din România.

În momentul călătoriilor prin România, pictează şi flori, în special cărciumărese, crizanteme sau crăiţe, foarte răspândite în ţara noastră, care de obicei înfrumuseţau casele şi curţile ţărăneşti, făcând parte. Paleta sa cromatică se modifică substanţial şi începe să cuprindă predominat galben, albastru şi verde, culori bogat valorate şi întinse în tuşe mari de penel.

După Primul Război Mondial se hotărăşte să rămână definitiv în ţară pentru a contribui la dezvoltarea artei autohtone şi călătoreşte în Ardeal. Tot după război, din anul 1922, începe să picteze la Balcic şi la Turtucaia, descoperind şi frumuseţea sălbatică a peisajului de la Cap Caliacra. Ştefan Popescu este şi primul artist din România care se lasă inspirat şi de peisajele industriale, furnalele sumbre, pictate la Reşiţa, le va expune la Salonul Oficial de la Bucureşti, în anul 1927.

Pentru întreaga sa activitate culturală, în 1923, statul român îl decorează cu Coroana României, în grad de Comandor, împreună cu Jean Alexandru Steriadi, Theodor Pallady şi Gheorghe Petraşcu. Pentru ataşamentul său faţă de cultura franceză, Ştefan Popescu primeşte, în anul 1925, Legiunea de onoare, în grad de Cavaler, acordată de statul francez.

Te cheamă Popescu? Ai reducere de 50% la Art Safari!

Art Safari oferă 50% reducere la bilete timp de o zi - 5 octombrie - tuturor celor care poartă numele de familie Popescu. Reducerea se aplică la biletele full access în Art Safari, valabile atât în Pavilionul Românesc, care găzduieşte expoziţia dedicată lui Şefan Popescu, cât şi în Pavilionul Internaţional, unde poate fi văzută cea mai valoroasă expoziţie de artă de pe teritoriul României, adusă de la Victoria and Albert Museum, Londra. Biletele pot achiziţionate pe site-ul Art Safari.

Program de vizitare Art Safari

• Joi-duminică - 12:00-21:00
• Night Tours – 22:00-1:00 (vineri şi duminică)
• Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului Bucureşti), strada Lipscani nr. 18-20, Bucureşti, 23 septembrie-11 decembrie 2022

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.