Televiziunea Antena 1 va difuza o nouă emisiune de divertisment în această vară, ”Aventură cu 4 stele”, care va fi filmată în Grecia, după formatul italian ”Ricchi e poveri”. Show-ul va prezenta vedete care vor avea o vacanţă atipică şi vor descoperi stiluri de viaţă şi tradiţii ale localnicilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În fiecare ediţie a emisiunii, patru vedete vor participa la mai multe probe în urma cărora vor fi departajate – în funcţie de rezultat, două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiţii materiale limitate, informează Antena 1.

”Cei care câştigă fiecare probă se bucură de o vacanţă luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viaţa şi muncile cele mai diverse şi solicitante ale localnicilor. Aşa se face că în vreme ce unii vor fi răsfăţaţi cu excursii pe insule, plimbări cu un yacht de lux şi mâncare rafinată, cei care pierd au misiunea de a pescui alături de localnici, de exemplu, de a merge la câmp, de a-şi găti singuri mâncarea în bucătării improvizate la locul muncii”, au transmis reprezentanţii televiziunii.

Emisiunea ”Aventură cu 4 stele” va prezenta, totodată, destinaţii exotice, stiluri de viaţă şi tradiţii ale localnicilor, precum şi personaje interesante.    

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.